Cîteva sute de cruci din beton aliniate pe cîteva rînduri, înconjurate de un gard de fier. O imagine uniformă și aproape impersonală, dacă n-ar exista numele înscrise pe piatra crucilor. La cîțiva metri de acest gard, pe un teren aparent viran, zac cîteva cruci mici, de lemn, rupte în bucați și aruncate ici-colo. Pe una dintre ele mai poate fi descifrat numele lui Andrei Bîrgu (1988-1996). Înțeleg că a fost vorba de un copil. Alături, o altă cruce, de data asta înfiptă bine în pămînt, poartă inscripția: „Pășunatul animalelor interzis. Amendă 100.000 de lei”. Cîțiva localnici au venit la poartă și ne-au dezvăluit o dramă: „cînd erau îngropați morții, se scotea apa cu găleata din groapă. Iar canalul acesta, ni s-a spus arătîndu-se o gaură mare de ciment, la nici trei metri de poartă, este scurgerea de la Letea. Din 1974 stă așa, descoperită, și se aruncă acolo fel de fel de gunoaie. Apoi, din 1990, a fost înființat cimitirul acesta și am fost obligați să eliberăm locurile pe care avem pomi și vie”.
Ascultînd plîngerile oamenilor, am încercat să refacem istoricul acestui cimitir și am aflat că, în anul 1991, printr-un decret din 10 octombrie, Primăria din Bacău a dat spre concesionare 8.000 de metri pătrați de pămînt bisericii din Izvoare, pentru extinderea cimitirului. Așa se explică faptul că singurul loc de odihnă al celor răposați din mărginașul cartier băcăuan s-a extins și dincolo de gardul metalic al bisericii. Terenul primit de la autoritatea locală nu este un pămînt propice îngropării celor morți dintr-un motiv foarte simplu: pe sub acest cimitir, la un metru jumătate adîncime, se află un canal de trei metri lățime prin care se scurg reziduurile de la Fabrica Letea. Deci, tot ce pare a fi pămînt nu este decît acoperișul acestui canal.
Cristin Rășchitor, administratorul Direcției Cimitirelor din cadrul Primăriei Bacău, recunoaște că pînza freatică este la o adîncime mică, iar pentru a se putea face un cimitir e nevoie de o adîncime de cel puțin cinci metri. Numai că Direcția Cimitire nu se ocupă de acest cimitir, ci aparține Parohiei din Izvoare, care răspunde direct de administrarea lui. Preotul Ciprian Cloșcă, actualul paroh al bisericii din Izvoare, ne anunță, de cum ne vede, că în cimitir nu mai sînt locuri libere, toate sînt ocupate, deci nu se mai fac îngropări. Ne-am exprimat curiozitatea cum de a intrat cimitirul în legalitate și preotul Cloșcă s-a scuzat, spunînd că nu a fost numit preot decît de cîteva luni, în anii ’90 paroh fiind părintele Valeriu Chelaru, actualmente slujitor la biserica „Sf. Dumitru” de la Narcisa.
„Terenul pentru noul cimitir a fost dat de primărie. N-am avut nevoie decît de aprobarea de la Primărie și am început să înhumăm”, și-a amintit preotul Chelaru. În ceea ce privește amplasarea mormintelor peste canalul de scurgere a rezidurilor, preotul susține că „acesta este liber, cu excepția unui singur mormînt aflat la limita posibilă. Celelalte, au fost mutate în altă parte”. Curioși și interesați de crucile de lemn izolate, fostul paroh de la Izvoare a mărturisit :”este vorba de 12 copii bolnavi de SIDA și orfani”. Am înțeles, fără să mai întrebăm, că acești oropsiți ai soartei au murit și au fost îngropați așa cum au trăit. În singurătate. Despre eventuale soluții, nu am mai putut discuta cu preotul Valeriu Chelaru. Remarca sfinției sale, scurtă, ne-a tăiat cheful de discuții: „după ce e plin (cimitiriul, n.n.), mai puneți întrebări?”. (C. GHERASIM)
Lasă un răspuns