Jandarmii de la Batalionul Mobil au prins în flagrant cinci prostituate care își făceau veacul la intersecția dintre străzile General Gușă și DN 11. Mai precis, în zona intersecției care duce către comuna Sarata. Printre ele au fost găsite și două minore, ambele din Bacău, ca de altfel și restul „fetițelor”. V.M. și M.E, au doar 17 ani, dar au și experiență în domeniu, ele fiind deja cliente obișnuite pentru jandarmi și polițiști. „Restul prostituatelor sînt aproape tinere cu excepția Margaretei Doru, de 36 de ani. Petronela Vidrașcu are 18 ani, iar Mihaela Ilieș, 24 de ani. Toate au fost amendate cu cîte două milioane și jumătate de lei și toate sînt cliente vechi”, ne-a declarat maiorul Adrian Udrea, ofițerul de relații cu presa al Batalionului Mabil de Jandarmi Bacău. Demn de reținut este că toate cele cinci prostituate au fost prinse în flagrant, altfel nu ar fi putut fi amendate. „Legea spune că pentru prostituție nu se poate da amendă decît dacă ai probe. Adică, cel mai sigur este să le prinzi în flagrant”, a precizat maiorul Udrea. Niciuna dintre prostituatele amendate de jandarmi nu are ocupație, iar cu școala nu s-au prea împăcat. Mai mult ca sigur că, după ce-au încasat amenda, fetele au luat-o de la capăt, ca să aibă de unde-și plăti birul către stat. (Mirela R.)
Lasă un răspuns