In fiecare an, la Bacalaureat se copie. Pentru ca subiectele sint de asa natura incit necesita doar reproducerea unor idei nu si punerea la contributie a mintii candidatului. Asa ca, cine are capacitare de stocare mai mare, are sanse sa ia nota mai mare. La fel, cine poate sa copie.
Anul acesta inteleg ca s-a copiat mai mult decit de obicei. Ceea ce e trist nu e ca unii mai dotati cu tupeu sau cu bani vor lua note mai mari la Bac decit cei care au stat patru ani cu burta pe carte. Asta e, se intimpla.
Lucrul cel mai nesuferit este ca aceia care au ars-o prin cluburi si au citit doar etichetele de pe sticle si au avut bani sa mituiasca profesorii sau comisiile vor avea posibilitatea sa intre, pe baza mediei de la Bac, la facultati pe locurile fara taxa. In acelasi timp, fraierii care au invatat, care au citit cartile indicate de bibliografie, care nu si-au permis sa o arda prin crisme si care au luat notele la Bac „pe bune”, vor fi nevoiti sa-si plateasca scolarizarea. Pentru ca ei au luat note mai mici decit baietii si fetele lu’ tata. Iar la facultate nu se mai da examen, ci se intra pe baza de dosar.
Lasă un răspuns