Momentan, 90% din grijile noastre, ale adolescenților, se referă la un perimetru destul de restrîns, cel de a ne permite un pachet de țigări, unul de cafea, o pereche de blugi la modă și să putem merge la o pizza și la un suc pe la o terasă mai „cool”. Și trebuie totuși să recunoaștem că avem un creier mult prea complex pentru a-l folosi numai la atîta. De exemplu, la noi ar mai încăpea și cultura! Ce rău ne-ar putea face aceasta? Nici unul, ne-ar pune într-o lumină mai bună în fața prietenilor noștri.
Preferințele s-au deplasat însă treptat înspre televiziune și, cu toate că a devenit foarte puternic, programul TV oferă tinerilor mai multă incultură, decît cultură. Filme care conțin doar sex, violență și ritm, ritm pînă la tîmpire. Orice gunoi este oferit pe tavă tinerilor încă neformați. Curios faptul că uneori filmele cu triunghi roșu sînt difuzate înaintea unor programe cu adevărat valoroase, poate pentru că informațiile pe care le oferă sînt mult mai „prețioase” decît cele care le oferă un film după o carte de-a lui Rebreanu.
Sîntem agresați din toate părțile de incultură, de pornografie, de violență. În țările occidentale, o revistă de genul Playboy este învelită în folie opacă, iar vînzătorul nu trebuie să vîndă sau să spună minorilor despre conținutul acesteia. La noi, la toate chioșcurile sînt la vedere tot felul de imagini care mai de care mai colorate. Pînă și cei de numai șapte, opt ani le pot „admira”.
Aud mereu a devenit cultura accesibilă tuturor și, totuși, elita culturală reprezintă doar 2% din populație. De fapt, pot zice că incultura este accesibilă tuturora. Așa ne-au invadat limbajul expresiile vulgare, din abundență chair, sau formule de violență maximă. Majoritatea tinerilor preferă să se uite la filme de genul „xxx” sau să meargă la un meci de fotbal unde pot să înjure în pace, decît să meargă la o piesă de teatru. Dacă un tînăr mergea de zece ori pe an la teatru în 1989, s-a ajuns acum ca tinerii să vadă o piesă o dată la doi ani.
Nimeni nu poate da vina pe nimeni de lipsa de cultură a majoritatea tinerilor, pentru că este și nu este vina lor. Ce vină au ei că apăsînd pe orice buton al telecomenzii găsesc la orice oră tot felul de filme de slabă calitate sau că la chioșcuri li se oferă reviste deocheate sau că societatea în care trăiesc nu are bani pentru a-i cultiva? Dar ce vină au producătorii filmelor că societatea noastră le oferă o piață liberă plină de doritori, fără nici un fel de lege care să le limiteze activitatea? (Andreea CEASĂR)
Lasă un răspuns