Cine sînt cei care ne judecă?

O problemă delicată a ajuns tot mai des subiect de discuție în rîndul absolvenților de Drept: poate fi un tînăr absolvent de facultate judecător? Poate înțelege un „copil” de 24 de ani, necăsătorit, problemele unui cuplu care divorțează după zeci de ani de căsătorie? Este suficientă numai pregătirea teoretică pentru descîlcirea unor cazuri complicate, în care cei care se judecă investesc întreaga lor experiență de viață? Părerile judecătorilor sînt împărțite. Unii spun că experiența de viață este esențială pentru integritatea profesională a judecătorilor și cred că trebuie modificat sistemul de selecție a magistraților. Alții cred că tinerețea are atuuri incontestabile (entuziasm, dorință de afirmare, incoruptibilitate), iar acestea prevalează față de lipsa experienței. Avocații, în majoritate, cred că „puștii” nu au ce căuta pe cel mai înalt scaun din sala de judecată. Ei spun că de aceeași părere sînt și clienții lor, adeseori nedumeriți că o persoană de vîrsta discotecii le va hotărî soarta. Cine are dreptate?

De ce este importantă această problemă?

în sistemul actual, justiția românească este împărțită în patru instanțe: Judecătorie, Tribunal, Curte de Apel și înalta Curte Supremă de Justiție. Procesele civile și cele mai multe cauze din sfera penalului ajung mai întîi pe mîna judecătorilor din prima instanță. Deci, fondul problemei este discutat la Judecătorie. La celelalte instanțe, pe lîngă judecarea cauzelor complexe gen omor, spionaj, delapidări de miliarde, atentat la siguranța națională etc, magistrații nu fac decît să analizeze dacă soluția dată la Judecătorie este corectă sau nu. Drept urmare, soarta unui dosar, adică durerea omului, stă, de multe ori, în mîinile tinerilor judecători de la prima instanță. Că este vorba de o simplă transformare de amendă sau de un divorț cu minori, o ceartă între vecini sau un viol, judecătorilor aflați la începutul carierei le revine sarcina de a da o soluție. Sînt ei pregătiți pentru această responsabilitate? Au urmat o facultate, au învățat sute de legi, au dat examene grele. Ține teoria loc de practică? Dar să vedem cine sînt acești oameni.

âmpărțirea judecătorilor pe vîrste și instanțe

O simplă privire prin sălile de judecată arată că debutul unui proces este, de multe ori, în mîna unor tineri de pînă în 30 de ani. Media de vîrstă a judecătorilor crește direct proporțional cu gradul instanței, astfel că la Curtea de Apel se întîlnesc „înțelepții”, care au cel puțin 20 de ani de carieră. Bineînțeles, există și excepții. Deci, principala caracteristică a Judecătoriei este tinerețea. Cei mai mulți dintre judecători sînt niște copii, de exemplu în raport cu doi soți care divorțează după 30 de ani de căsnicie. „Da’ ce știe copchilul ăsta de necazul meu?”, s-a mirat un simplu om, pe nume Costache Pavel, cînd a văzut că procesul lui privind pămîntul era în mîinile unui tînăr. âmbrăcați în roba neagră, tinerii judecători ocupă scaunul cel mai înalt dintr-o sală de ședințe. Ei reprezintă puterea și prin deciziile lor sînt mai presus ca procurorii sau avocații cu părul alb, chiar dacă toți au aceeași pregătire la bază. Sînt stăpîni pe soarta omului care le vine în față și, în funcție de modul în care soluționează o cauză, pot să influențeze destine. A fi judecător presupune numeroase condiții. O pregătire profesională de excepție, o ținută sobră și solemnă în sala de judecată, o figură lipsită de zîmbet sau de nervi pentru a nu da impresia că sînt părtinitori. Din păcate, observațiile avocaților sînt dure la adresa cîtorva tineri judecători sau chiar a unor magistrați de la instanțele superioare. „Mestecă gumă în sala de ședință, îi apostrofează pe avocați și pe oameni, folosesc expresii neadecvate, de superioritate, unii sînt superficiali în soluțiile date”, se plîng avocații. Principalele acuze formulate de avocați și chiar de unii magistrați împotriva unor colegi judecători sînt tinerețea, lipsa de experiență și comportamentul în sala de judecată.

De ce s-a trecut de la sistemul cu doi judecători la cel cu unul singur?

în dorința de întinerire a corpului de magistrați, foștii miniștri ai Justiției au deschis larg porțile absolvenților de facultate. Era de ajuns să aibă o medie bună, să treacă de anumite bariere teoretice, și absolventul de Drept avea șansa să îmbrace roba de judecător. „Un tînăr care merge din plin poate să fie la 24 de ani un bun judecător. Termină facultatea la 22 de ani, își dă examenele, care sînt foarte grele, le trece și, după doi ani de stagiatură poate să fie judecător”, a prezentat un magistrat firul scurt al pătrunderii în sistemul de justiție. Tot acesta a mai precizat că, în perioada de stagiu, judecătorii nu au drept de semnătură, ei intrînd în procesele simple precum transformările de amenzi sau măririle de pensii. Abia după absolvirea examenului de capacitate și a definitivatului, un tînăr magistrat poate intra pe cazuri mai grele. Pînă în anii ’90, în prima instanță intra un complet de doi judecători: unul cu experiență și celălalt învățăcel. Rostul acestui complet era ca tînărul să fure direct meseria de la cel mai cu experiență. Pe parcurs s-a renunțat însă la acest tip de complet și tinerii magistrați s-au trezit singuri cu povara responsabilității proceselor pe umeri. „Nu trebuie să fie un complet unic de judecată, să se concentreze puterea în mîna unui singur om, mai ales a unuia care nu are experiență”, a spus o avocată, fostă judecătoare. „Pe vremea mea erau numeroase cursuri de pregătire”, a completat ea. „Cînd am intrat în completul pentru minori, de exemplu, am fost dusă înainte să văd acele case de corecție tocmai ca să mă gîndesc bine cînd luam decizia să trimit un minor la casa de corecție”, a mai spus femeia.

„Modul actual de selecție nu este cel mai reușit”

Infuzia de tinerețe în corpul magistraților este o consecință a sistemului actual de recrutare al judecătorilor. Este de ajuns trecerea barierelor teoretice, și tînărul absolvent de facultate primește dreptul de a îmbrăca roba. Din păcate, acest sistem de selecție nu pune în balanță rolul experienței de viață într-o dreaptă judecată. „Modul actual de selecție al judecătorilor nu este unul dintre cele mai reușite”, crede un judecător de la Curtea de Apel. „Nu este suficient să ai numai cunoștințe teoretice ca să fii un bun judecător. S-a dovedit, nu o dată, că bunii teoreticieni nu sînt totdeauna și buni practicieni”, și-a motivat judecătorul poziția față de sistemul actual de „fabricare” a judecătorilor.
Dacă în România un tînăr poate să ajungă judecător la 24 de ani, în Occident acest lucru este imposibil.

Cum sînt aleși judecătorii în Occident

„Judecătorii englezi provin din barourile de avocați și vîrsta lor trebuie să fie peste 38 de ani. Ei garantează în fața Lordului Cancelar cu prestanța lor, cu reputația și cu bunăstarea materială”, a spus un magistrat. O altă diferență esențială între sistemul juridic românesc și cel englez constă în diferențierea magistraților. „în Anglia există două categorii de magistrați. Pe de o parte, magistrații care judecă dosare în cadrul Curții Magistraților, aleși dintre persoanele cu o reputație neștirbită, dar fără studii de drept. în plus, acești magistrați nu sînt plătiți pentru serviciile lor. Cea de a doua categorie o reprezintă judecătoii propriu-ziși, care judecă numai la Curtea Regală, au studii juridice și provin din rîndul magistraților”, a mai menționat sursa noastră. în Franța, drumul spre magistratură este de asemenea sinuos. După absolvirea facultății, aspiranții la cariera de magistrat trebuie să dea un examen de admitere pentru a urma cursurile Școlii Superioare de Magistratură. Pentru a ajunge la această instituție, candidatul trebuie să aibă numeroase recomandări din partea profesorilor și a decanilor de la Facultatea de Drept pe care a absolvit-o. Profesorii îi recomandă doar pe studenții care au pregătire teoretică riguroasă și care pot fi considerați ca persoane de încredere și fără devieri comportamentale. După terminarea Școlii Superioare de Magistratură, candidații susțin un nou examen, pe care, dacă îl trec, vor primi titlul de magistrați. Abia apoi se vor face cereri la Ministerul Justiției pentru a fi numiți pe posturile vacante.

„Oare trebuie să furi ca să poți judeca furtul?”

Sub paravanul tinereții, judecătorilor li se reproșează că nu au experiența de viață pentru un act juridic de calitate. „Un bun judecător trebuie să aibă o experiență de viață care să-i permită să înțeleagă realitatea. De altfel, un judecător se formează după 6-8 ani de carieră”, crede magistratul. Nu o dată, tinerii de la Judecătorie s-au trezit că au de soluționat, de exemplu, procese de divorț. Pot ei să înțeleagă problemele unei căsnicii? Pot să contabilizeze exact rolul unei femei sau al unui bărbat într-o căsnicie? Aici nu este vorba de acte adunate într-un simplu dosar. Sentimentele, trădările, problemele unui cuplu pot fi înțelese de cineva care nu a trecut prin fața ofițerului Stării Civile? O viață în doi nu poate fi redusă la un simplu calcul matematic cînd este vorba de partaj sau de împărțirea copiilor. „Dacă nu ai fost căsătorit înseamnă că nu poți să judeci cazuri de divorț? Prin analogie, aș putea spune că dacă nu ai furat nu ai cum să judeci procesele de furt”, a spus magistratul, indicînd Codul Familiei ca act de căpătîi pentru judecarea proceselor de divorț. „Sînt enorm de multe cazurile cînd Tribunalul a desființat soluțiile de la Judecătorie, tocmai pentru că judecătorii tineri nu au avut experiența necesară cînd au dat soluția”, a spus magistratul. „Cred că experiența este importantă pentru un judecător în proporție de 80 la sută”. Experiența, pe care nu o ai din cauza vîrstei, poate fi acumulată totuși din două surse: din practica instanțelor sau din „furtul” meseriei. „Din păcate, nu prea am văzut tineri care să asiste la procesele colegilor mai vîrstnici, să fure tainele meseriei”. Cînd lipsește experiența, condiție esențială în alegerea magistraților în Occident, tinerilor români nu le rămîne decît să împartă dreptatea după actele adunate la dosar. Dar această metodă implică un anumit risc. „Este o justiție cu adevărat oarbă, și departe de adevăr”, și-a justificat poziția o avocată. „Nu trebuie să judeci numai după lege. Trebuie să vezi dincolo de acte, să judeci cu inima și cu sufletul. Legea este interpretabilă. într-un proces nu trebuie să primeze numai aplicarea legii. Ea este interpretabilă tocmai pentru a da o soluție cît mai apropiată de adevăr. Dar pentru asta îți trebuie mai mult decît toate cărțile din lume”, a mai spus avocata.

Unii judecători se cred mici Dumnezei

După părerea avocaților, un bun judecător trebuie să aibă calitatea de om, să aibă experiență, să fie modest, să nu se lase influențat, să descopere adevărul în spatele hîrtiilor mincinoase, să fie imparțial. „Trebuie să ai o mare dragoste de oameni. Să fii onest cu tine însuți și cu ceilalți. Nu trebuie să uiți niciodată că în față ai un om, indiferent de cauză. Trebuie să fi echilibrat, să nu tinzi spre o viață de lux, să reziști la tentații”, a completat avocata. Majoritatea judecătorilor întrunesc aceste condiții. „Dar mai sînt unii care se cred mici Dumnezei chiar dacă în vară își spălau șosetele în cămin și în toamnă au ajuns judecători”, a comentat un alt avocat.

Meserii care pot pregăti profesia de judecător

Tinerii judecători se chinuie să atingă standardele cerute de toți cei cu care vin în contact. Sînt supraaglomerați de procese, citesc mii de pagini, confruntă declarații și probe pentru a ajunge la o soluție. Că soluția este bună sau rea, instanțele superioare își spun cuvîntul. în fața propriei conștiințe, ei au siguranța că au făcut ceva bun. Dar acest lucru nu se vede în spatele feței lipsite de riduri. Mai degrabă s-ar crede că locul lor este în discoteci și nu ascunși în dosul mormanului de dosare. Sistemul legislativ actual le-a simplificat calea de a ajunge judecători, dar nu i-a învățat cum să reziste la zeci de procese, cîte au într-o singură zi. Uneori nu există timpul fizic necesar pentru a studia filă cu filă maldărul de dosare pe care trebuie să le soluționeze pentru a doua zi. Și nu o dată oboseala acumulată s-a revărsat în sălile de ședință prin diverse forme de manifestare: iritare, plictiseală, nervi. „Sesizări verbale am primit, dar scrise niciodată. Noi nu putem lua nici o măsură împotriva celor care depășesc anumite limite de conduită în sala de ședință. Nu putem decît să stăm de vorbă cu ei, să le atragem atenția. Aici totul depinde de cei șapte ani de acasă și de autocenzură”, a declarat un alt avocat. Prezența tinerilor la Judecătorie este agreată. Se spune despre ei că sînt plini de elan, nu sînt corupți, nu s-au rutinat, sînt dornici de afirmare. Aceste avantaje le sînt diminuate, în opinia unora, de lipsa de experiență și de unele manifestări comportamentale. „Dezavantajele” sînt însă consecințele vîrstei lor fragede într-o carierăt ce implică anumite reguli severe, pornind de la vestimentație pînă la discuțiile purtate în public. în străinătate, aceste „dezavantaje” nu există deoarece elanul este consumat în domenii din sfera juridică, se acumulează mult-ceruta experiență de viață și caracterul este modelat de-a lungul anilor. în Occident, corpul magistraților primește judecători deja formați, în timp ce la noi fenomenul este invers. „în străinătate, devii judecător după ce ai fost avocat sau procuror. în România, se pleacă din magistratură în avocatură”.

Problema selecției magistraților potrivit calităților morale

Și, totuși, care sînt argumentele pro și contra tinerilor judecători? Dacă ne închipuim o balanță, într-un taler „rău” ar sta, după părerile avocaților, tinerețea, lipsa de experiență, micile abateri comportamentale. în talerul „bun” s-ar așeza entuziasmul, incoruptibilitatea, dorința de afirmare, puterea de muncă. în ce parte ar înclina acul sau ce fel de judecător se preferă? Unul tînăr, fără experiență, care mai poate greși uneori? în acest caz, există o soluție. Erorile sînt îndreptate de instanțele superioare, chiar dacă acest lucru se face pe timpul și banii justițiabililor. Ce alt tip de judecător ar mai fi? Unul cu experiență, în vîrstă, dar care poate fi corupt? Tinerețea ar putea să nu fie cauza principală a neîncrederii în actul de justiție, ci mai degrabă modul de selecție al judecătorilor. De ani de zile, selecția se face după un algoritm foarte simplu. Cîteva examene teoretice sînt de ajuns ca un absolvent de Drept să fie transformat într-un servitor al Justiției. Profilul moral este ascuns însă sub robă. „Avocații și părțile vor avea întotdeauna ceva de obiectat, orice proces se va încheia mereu în defavoarea cuiva. Cred că trebuie continuat procesul de întinerire a sistemului. Marele atu al magistraților tineri este incoruptibilitatea. Totuși nu trebuie făcute discriminări între tineri și bătrîni, cel mai important criteriu de selecție fiind profesionalismul”, a declarat judecătorul Silviu Anti, în vîrstă de 30 de ani, purtător de cuvînt al Tribunalului Bacău. „Nu se poate spune că selecția magistraților nu are în vedere calitățile morale ale candidaților. Tinerii sînt foarte riguroși și bine pregătiți, iar experiența se capătă. Colaborăm excelent cu colegii tineri”, a apreciat judecătoarea Maria Oborocianu, de 37 de ani, purtător de cuvînt la Judecătoria Bacău. (Florin CRĂCIUN, Alin LEANCĂ)e de toți cei c

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!