~2 min lectură 0 comentarii

Ciprian Ciocan a îngenuncheat în fața preotului Balan, în boxa acuzaților

Catalina Chifu

Un moment inedit s-a produs, recent, în boxa acuzaților, înainte de intrarea completului de judecată.
Două dosare cu răsunet s-au judecat, dintr-o simplă coincidență, în aceeași zi, în aceeași sală și la același complet. Este vorba de dosarele în care sunt anchetați fostul boxer de performanță Ciprian Ciocan și preotul din Penitenciar, Octavian Balan.

TS1.Act.ciocan1511

Astfel, cei doi s-au aflat unul lângă altul în boxa acuzaților, la recursurile judecate de Curtea de Apel. Aflat în arest de câteva luni bune și cu speranțe tot mai mici că va fi eliberat, Ciocan a profitat de prezența preotului în boxa acuzaților, alături de el, pentru a cere ajutor de la Divinitate. Cu un gest simplu și firesc a îngenuncheat în fața preotului și i-a cerut binecuvântarea. Cătușele de la mâini nu l-au împiedicat pe Ciocan să facă sfânta cruce și nici pe preot să-și facă datoria morală, chiar dacă, odată cu arestarea lui, a fost suspendat din funcția de preot al Penitenciarului.
Oricum, de-abia după finalizarea procesului, când Balan va avea o sentință definitivă și irevocabilă, se va decide dacă preotul va fi caterisit sau nu.

Cătălina CHIFU

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.