Băcăuanii, indiferenți la banii care le zboară din buzunare
• inițiatorul proiectului, primarul Romeo Stavarache, nu a venit la discuții n nici picior de băcăuan nu a călcat la ședință
La dezbaterea publică privind taxele locale care vor fi aplicate băcăuanilor în 2006 au participat doar trei consilieri și cîțiva reprezentanți ai unor ONG-uri. întîlnirea de ieri durat două ore, iar trei sferturi din timp au fost acaparate de avocatul Vasile Botomei.
Dezbaterea moderată de Alexandru Cumpănașu a fost organizată de Transparency International România, în colaborare cu Administrația Publică Locală a municipiului Bacău, și face parte din proiectul național „Transparență și integritate în cadrul Bugetelor Locale”.
Ședința avea înscrise pe ordinea de zi două puncte. Primul, despre taxe și impozite locale, și cel de-al doilea, despre taxa de salubritate. Ședința a debutat cu o informare a directorului Direcției de Taxe și Impozite Locale (DITL), Cristi Jigău, care a durat doar zece minute. Apoi a continuat cu mai bine de o oră de discurs al avocatului Vasile Botomei. Acesta a vorbit despre importanța desființării taxei de salubritate.
Moderatorul întîlnirii a reușit să îl aducă la subiect pe Botomei doar pentru cîteva minute, pentru că avocatul a revenit la taxa de salubritate. Botomei explica că taxa de salubritate trebuie scoasă. Directorul Jigău invoca legea: „Nu înțelegeți că nu nu se poate scoate această taxă?! Ați mai dat primăria în judecată pe acest motiv și nu ați cîștigat, pentru că legal nu se poate scoate taxa”, a insistat Jigău.
Auditoriul, format doar din reprezentanții asociațiilor „ASCHF Bacău”, „Pro Democrația”, „Centrul de voluntariat Bacău”, „A.D.E.L. Bacău” și trei cosilieri locali care au tăcut și au stat cu nasul în hîrțoage, s-a amuzat copios în timpul schimbului de replici. Cel mai trist este că la această întîlnire nu a venit nici un cetățean al Bacăului. A lipsit chiar și inițiatorul proiectului: Romeo Stavarache, primarul orașului. (Alexandru COVACI)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.