Din acest an, câteva mii de pensionari din județ primesc ceva mai mulți bani la pensie. Asta pentru că în conformitate cu OUG nr. 1/2913, valoarea punctului de pensie a crescut de la 732,8 lei la 762,1 lei. Altfel spus, pentru fiecare punct de pensie vârsticii iau în plus cu aproape 30 de lei, indicele de corecție a veniturilor. Măsura este valabilă inclusiv în cazul celor care s-au pensionat în 2011. „Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea punctajului mediu anual rezultat din calcul cu noua valoare a punctului de pensie. De această majorare a valorii punctului de pensie au beneficiat toți pensionarii. Noul cuantum al pensiei a fost achitat în luna februarie 2013, tot în această lună fiind achitate și restanțele aferente lunii ianuarie 2013”, au precizat reprezentanții Casei Județene de Pensii (CJP) Bacău. Indicele de corecție se acordă o singură dată, la deschiderea dreptului de pensie. Sumele sunt diferențate în funcție de venitul încasat de fiecare pensionar până la acest moment. Mai exact, la pensiile persoanelor pensionate după data intrării în vigoare a modificărilor adoptate de Guvern se aplică un indice de corecție la punctajul mediu anual realizat. Cei care se vor pensiona anul acesta, indicele de corecție va fi de 1,05 și se va aplica inclusiv punctajelor medii anuale calculate pentru persoanele ale căror drepturi de pensie au fost stabilite începând cu ianuarie 2011. Pentru persoanele care au ieșit la pensie după 1 ianuarie 2011, indicele se va aplica la punctajul mediu anual cuvenit sau la cel aflat în plată în luna intrării în vigoare a noului act normativ. (Florentin RADU)
Circa 30 de lei în plus la pensie
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.