America asista neputincioasa la copierea scenariului folosit in urma cu 20 de ani pentru „eliberarea” Europei de Est.
S-au facut multe paralele intre evenimentele din decembrie 1989 din România si „revolutia iasomiei” din Tunisia de luna aceasta. Asemanarile sunt, insa, doar la suprafata: poporul care iese in strada, Armata care este scoasa pentru a inabusi demonstratiile, „dictatorul” care fuge.
In profunzime, insa, lucrurile sint mai complicate. Românii (ca, de altfel, toti est-europenii) aveau aspiratii pro-occidentale care s-au concretizat, de altfel, si prin instituirea unui sistem politic pluralist, instaurarea unei economii de piata, acordarea de drepturii civile, etc.
In Tunisia sau Egipt, insa, lucrurile sint mai complicate. Liderii celor doua tari sint dictatori (dupa criteriile occidentale) insa demonstrantii nu solicita in primul rind acordarea de libertati cetatenesti si nu le reproseaza neaparat faptul ca in tara exista un deficit de democratie. Demonstrantii reproseaza liderilor o prea mare apropiere de SUA si Occident, in general, si sprijinul acordat statului Israel.
Regimurile din cele doua tari au ramas la putere atitia ani fiind sustinute de tarile occidentale tocmai pentru a tine in friu fortele islamiste. „Revolutiile” din aceste zile vor oferi, pe cale democratica, desigur, sansa cistigarii alegerilor tocmai partidelor de orientare islamista. Si, in eventualitatea in care, prin jocul perfect democratic al alegerilor libere, ar ajunge la Putere fortele islamiste, cine garanteaza ca in scurt timp, pe baza votului popular, aceste guverne nu vor instaura regimuri islamice?
Exemplul cel mai concludent este Iranul, care, in urma unei „revolutii” pregatite de americani, a devenit Republica Islamica.
Deci, ce este mai bine pentru restul lumii: raminerea la putere a unor dictatori oarecum „luminati” (avind in vedere reformele realizate in ultima perioada in aceste tari) dar care tint in friu islamismul sau rasturnarea lor si instaurarea unor regimuri islamiste pe calea democrata a alegerilor libere?
Nu stiu daca este jocul intimplarii sau al aranjamentelor marilor puteri , dar un lucru , este cert – atita timp , cit la conducerea rebeliunii din Egipt se afla un laureat al Premiului Nobel – El Baradey , nu cred ca este posibil instaurarea unui regim islamic de genul celui din Iran . Pericolul este ca focarul revolutiei se intinde si in alte tari vecine , in afara de Tunisia si Egipt
Din pacate El Baradei este doar un mesager al Fratilor Musulmani, nu are putere de decizie si nici nu e recunoscut ca lider.