La Moinești urmează să debuteze, în perioada imediat următoare, o serie de manifestări legate de sărbătoarea celor 565 de ani scurși de la primul document oficial în care era inserat numele localității. Acestea vor culmina la toamnă, atunci cînd se va desfășura cea de-a IV-a ediție a «Zilelor Municipiului Moinești». Dar data primei atestări a urbei petroliste pare a fi pe punctul de a declanșa o veritabilă polemică. Profesorul moineștean de geografie Dumitru Năstac contestă varianta anului 1438. El argumentează prin faptul că moșia Moinești, ce apare în documentele din 1438, aparținînd negustorului Tatu Herlic, de loc din părțile Iașului, se află pe Valea Bistriței, la gura de vărsare a Orbicului, lîngă orașul Buhuși de astăzi, iar localitatea în cauză a dispărut cu timpul. Potrivit lui Dumitru Năstac, primul document referitor la actualul Moinești datează din 28 octombrie 1439 și a fost emis la Suceava de domnitorii Ilie și Ștefan, fii lui Alexandru cel Bun. Acest punct de vedere este susținut și de Vasile Anghel, profesor de istorie, autorul mai multor monografii ale acestor zone. Pînă la urmă, rămîne de văzut cînd vor sărbători totuși moineștenii cei 565 de ani de atestare: anul acesta sau anul viitor? (Mihai VIERIU)
Cîți ani are Moineștiul: 564 sau 565?
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.