Aproape 160 de cadre didactice din judetul Bacau au raspuns provocarii lansate de Inspectoratul Scolar Judetean Bacau pentru concursul de fotografie cu scop umanitar „Clipeste”. Acestia au trimis pe adresa organizatorilor, in mai putin de o luna, 531 de fotografii realizate in vacanta de vara, in excursiile in tara sau in strainatate. Cele mai frumoase 250 de vederi au fost jurizate la finele saptaminii trecute de un fotoreporter Mediafax, doi artisti plastici si de un reprezentant al unui studio foto din Bacau, iar lucrarile cistigatoare au fost expuse ieri in holul central al Inspectoratului Scolar Judetean Bacau, etajul I. Banii care se vor stringe din vinzarea acestor fotografii vor fi directionati catre copiii familiilor sinistrate din comuna Saucesti. „Scopul proiectului nu este atit vizualizarea unor fotografii, dintre care unele chiar remarcabile, ci ajutoarea unor elevi din Saucesti, care au fost afectati de inundatii. Vom face o expozitie cu vinzare. Sa speram ca acest demers isi va atinge scopul”, a subliniat prof. Lucian Serban, inspector scolar de geografie, initiatorul concursului „Clipeste”. La sectiunea „Peisaje”, juriul a desemnat cistigatoare fotografia intitulata „In amurg la Padurea Magura”, realizata de Ilie Dragomir, din Onesti. Sectiunea „Locuire” a fost cistigata de „Misterele Parisului”, realizata de Maricel Badiu, profesor al Colegiului national „Vasile Alecsandri”. Cistigatorii celor doua subcategorii de la sectiunea „Natura” au fost profesorul Anghel (s-a semnat fara prenume), cu „Singuratate”, si Lucian Serban, inscris in afara concursului, cu „Undercover”. Sectiunea „România pitoreasca” a fost cistigata de „Muzeu etnografic”, cu autor inca necunoscut.
NOI NU AM PRIMIT NIMIC a zis
Eu am 3 copii nevazatori ,casa se afla ia Serbesti ,iar cei din primarie au crezut de cuviinta ca nu meritam nimic chiar daca apa nea stricat toata structura casei si nea stricat toate bunurile.Au gandit ca daca nu vedem nu ne vad nici ei.Nu am primit nici un leu ajutor iar acum in prag de iarna suntem disperati.Poate oameni cu suflet se gandesc si la noi.Adresa noastra este;Saucesti sat Serbesti fam.DOROSCAN CRISTINA ( vecini cu ARON VIRGIL) tel0234216507.
MIHAI a zis
Daca tot sunt superficiali sau dezinteresati atunci cand sunt la ore, de ce nu…
La profesori poti vedeala ,la cel putin 90% dintre ei , multa infatuare, putin profesionalism si foarte multe pretentii.