Nu știu voi cum vă simțiți, dar mie îmi vine să o iau la fugă. Cred că cel mai indicat ar fi să-mi cumpăr un bilet de avion spre Honolulu. Credeți-mă pe cuvînt: pentru a scăpa de școală sînt în stare să suport „chinul” unui zbor, chiar dacă am rău de înălțime și nu m-aș urca într-un avion pentru nimic în lume. Cu o singură excepție: să scap de școală. Dar cum bani de bilet nu am, nu-mi rămîne decît să mă obișnuiesc cu ideea că s-a terminat și ultima vacanță din viața de licean. Mai ales că mai avem o salvare: binemeritatele pauze.
Pentru a obține un efect maxim ar trebui să aplicăm regulile faimoaselor ședințe terapeutice din filmele americane. Cîteva minute de hipnoză nu ar strica! Să vedem: închide ochii, inspiră profund… acum expiră ușor… Te simți relaxat. E liniște, tot mai liniște. Te gîndești la liceu. Ești la o „agreabilă” oră de fizică – deja ți se ridică tensiunea. Cîțiva colegi sînt „puși la zid”: profesorul este undeva mai în spate. Se pregătește pentru a-ți executa camarazii. Îți pare rău pentru ei, dar te simți fericit că nu ești în locul lor. Dar, deodată, îți auzi numele strigat. Vrei, nu vrei, ești poftit să împărtășești soarta „colegilor de arme”, pe care cu cîteva clipe înainte îi compătimeai. După interogatoriu, îți pregătești evadarea. Pînă la urmă te simți „mîndru” că ai fost fidel patriei tale „Neștiința” și nu ai cedat la presiunile profului. Voia codurile secrete din manualul de fizică, dar de la un erou național ca tine nu a scos nimic.
După o oră ca aceasta, trebuie să faci ceva care să-ți scadă adrenalina. Mai întîi servești sufletului tău rătăcit cîteva injurii copioase. Asta pare a-ți mai calma nervii încinși. Ieși din clasă, încă agitat. Îți amintești ca prin vis că, înainte de oră, îngerul tău păzitor încerca disperat să te avertizeze. Acum e prea tîrziu pentru regrete. Dar, dincolo de intrarea în clasă, descoperi paradisul celor ca tine, care fie se bucură că au reușit să ia un nouă la nu știu ce materie, fie își plîng de milă pentru că profu’ X le face zile fripte. Cei mai mulți se refugiază în unghere pentru a se bucura în liniște de „rețetele” prietenului sau prietenei. Mai vezi un grup de cinci – șase fete care savurează plăcerea de a bîrfi cum se cuvine pe cei care comit păcatul de a le trece prin față. În rest, liniște deplină.
Dar asta e cam puțin pentru a-ți veni în fire. Nu te poți liniști doar cu o simplă promenadă pe holurile liceului. Îți grăbești pașii în speranța că vei mai prinde cîteva minute de pauză pentru a ajunge în curte. Acolo, trai, neică! Dacă de mîncat nici nu încape vorbă, de o țigară sigur ai chef. Mai rămîne să-ți găsești un loc pe gardurile din curte. Dacă tot nu ai ce face, te gîndești la cel care ți-a salvat viața cu cîteva minute mai înainte, unicul, divinul clopoțel. E cel mai bun prieten al tău. Cel puțin așa ți se pare, pînă cînd îl auzi anunțînd batjocoritor sfîrșitul pauzei. Pînă aici a fost. De acum o iei de la capăt. Ce urmează? Chimia? De data asta e și mai rău!
(Roxana POPA)
Lasă un răspuns