Asociația „Lumina” din Comănești va demara, de săptămâna viitoare, activitatea „Clubul de vacanță”. Ajunsă deja la a treia ediție, acțiunea este dedicată beneficiarilor de la Hospice Casa Albert din Luncani.
Practic, în săptămâna 19-23 august, copiii și tinerii beneficiari ai Centrului de zi „Albert” al Asociației Lumina vor fi îngrijiți de voluntari englezi și români. În fiecare zi, cei 19 copii și tineri vor participa la activități recreative – jocuri în aer liber, terapie în grădina senzorială și hidroterapie. „Ca în fiecare an, și de această dată ni s-au alăturat voluntari – a declarat Mihaela Dumitrache, director executiv Hospice Casa Albert.
Însă, ca noutate absolută, în vara aceasta vom avea printre noi pentru prima dată un grup de șase voluntari veniți din Marea Britanie. Ei vor rămâne la noi pe întreaga perioadă a derulării proiectului, ocazie cu care vor lua și lecții de limba română”. Mai reținem faptul că voluntarii români sunt elevi în liceele din Bacău care vor acorda sprijin inclusiv pentru înlăturarea barierelor de comunicare dintre voluntarii englezi și beneficiari. Ei vor sta pe rând, câte o săptămână, în „Clubul de vacanță”. Pe lângă jocurile în aer liber, copiii și tinerii vor beneficia de terapie în grădina senzorială și, dacă vremea va permite, de hidroterapie în piscina special amenajată. (Florentin RADU)
Lasă un răspuns