
O mână de adolescenți inimoși de la Clubul Leo Alpha „Young&Smart” au donat 108 pijamale pentru pacienții Spitalului Județean Bacău. Pijamalele au fost direcționate către Maternitatea Bacău, iar actul în sine reprezintă o premieră pentru medicii de aici. Pentru a face rost de banii necesari, membrii Clubului Leo Alpha „Young&Smart”, au organizat o petrecere. „Pijamalele au fost cumpărate cu ajutorul banilor strânși la evenimentul American Party, organizat în luna aprilie – a declarat Mădălina Vlasie, președinte Leo Alpha „Young&Smart” Club. Am strâns 2.500 de lei și gândindu-ne ce să facem cu banii, ne-a venit ideea cu pijamalele. Credem că sunt destui bolnavi care nu au posibilități să-și cumpere pijamale, ca să nu mai spun de cazurile venite în urgență, care au la rândul lor nevoie de haine”. Membrii clubului au fost întâmpinați de către Dan Stoica, managerul SJU, dr. Geanina Pricope, director de îngrijiri la SJU Bacău și de șefa Secției Maternitate, dr. Doina Șargu, care le-a oferit tinerilor un tur al unității spitalicești. „E o bucurie pentru noi să vedem că tinerii se îndreaptă către activități caritabile”, a declarat dr. Geanina Pricope, director de îngrijiri la SJU Bacău. La plecare, membrii echipei Leo au făcut promisiunea că vor reveni în spital cu proiecte gândite în beneficiul pacienților băcăuani. (Ramona IONESCU)
Clubul Leo a donat pijamale Maternității Bacău
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.