~2 min lectură 0 comentarii

Cluj: Un brancardier a fost înjunghiat chiar în holul Unităţii de Primire a Urgenţelor

Redacția Ziarul de Bacău

Un brancardier a fost înjunghiat, marţi, de un pacient aflat sub îngrijiri medicale la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Cluj.

Atacatorul, David Florin, este un cunoscut al poliţiştilor şi clujenilor sub numele de Gore, el apărând adesea în ultimii zece ani în presă pentru diferite infracţiuni sau fapte violente.

Potrivit şefului Poliţiei Cluj, Marcel Bonţidean, în momentul de faţă Gore este căutat de mai multe echipe de poliţişti. ‘La ora 05.30 am fost sesizaţi de agresiunea comisă şi am constituit echipe pentru găsirea lui. El nu este la prima infracţiune, celelalte au fost mai uşoare. În ultima perioadă el se prezenta la UPU sub diferite pretexte, cel de aseară a fost că nu are poftă de mâncare şi să i se administreze medicamente. A stat de la ora 11,00 până la 05,30, când a avut loc evenimentul, în UPU. De altfel medicii de acolo îl cunosc’, a declarat Marcel Bonţidean.

Potrivit personalului din spital, lui Gore i s-au administrat perfuzii pe parcursul mai multor ore, timp în care a stat liniştit, după care, l-a înjunghiat pe brancardier, în holul Unităţii de primire a Urgenţelor. Gore l-a lovit pe brancardier în braţul stâng şi în zona cutiei toracice, dar din fericire lama nu a atins plămânul. Bărbatul a fost imediat operat.

După petrecerea incidentului Gore a fugit de la spital. Medicii nu exclud posibilitatea ca Gore să se fi aflat sub influenţa unor substanţe stupefiante. De-a lungul ultimilor ani Gore a fost cercetat şi condamnat pentru mai multe infracţiuni comise cu violenţă şi a executat mai mulţi ani de închisoare. În urmă cu câteva luni el a fost internat la spitalul de psihiatrie. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.