Fotbaliștii băcăuani au intrat ieri, după-amiază, în cantonamentul de la baza sportivă Letea, pentru jocul de vineri, cu Dinamo. Din lotul pentru meciul din Capitală va lipsi în continuare Corneliu Codreanu, accidentat de mai bine de o lună de zile, fundașul băcăuan fiind chiar suspect de menisc. Codreanu a ajuns la București înaintea colegilor lui, pentru a efectua un control medical. În altă ordine de idei, luni, fotbaliștii au avut zi liberă, iar de marți și-au reluat antrenamentele. Pentru ziua de ieri, Cristi Popovici își propusese un antrenament în nocturnă, de la ora 20. „Dacă vremea va ține cu noi, voi face antrenamentul cît mai aproape de ora meciului, în nocturnă”, spunea Popovici. Cum de două zile vremea ține cu „galben-albaștrii”, planul antrenorului băcăuan urma să se încheie cu o reușită. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Codreanu, singura absență
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.