Uniunea Europeana (UE) va modifica reglementarile privind cofinantarea pentru Romania, Grecia, Irlanda, Portugalia, Ungaria si Letonia, astfel incit va fi redusa cota de cofinantare de la 15 la 5%. Masurile propuse ar trebui sa contribuie la relansarea economiilor care se confrunta cu cele mai mari dificultati la nivelul UE – se arata intr-un comunicat al UE. Statele vor putea sa-si diminueze contributia la cofinantrii într-o perioada în care bugetele naţionale se confruntă cu presiuni considerabile. Contribuţia Uniunii va creste la 95% daca acest lucru va fi solicitat de unul dintre cele sase state. Planul nu reprezinta o finantare noua sau suplimentara, ci permite plata anticipata a unor fonduri deja alocate in cadrul politicilor UE privind coeziunea, dezvoltarea rurala si pescuitul.
In Romania problema cofinantarii proiectelor cu finantare europeana este una dintre cele mai mari. De regula, se apeleaza la credite bancare, dar acestea se obtin greu, mai ales dupa criza economica prin care am trecut. (Petru DONE)
Cofinantarea in proiectele europene scade de la 15 la 5%
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.