Colaborări internaționale la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: teză de doctorat, în cotutelă cu Universitatea din Orléans, Franța

Redacția Ziarul de Bacău

Vineri, 30 septembrie 2022, a avut loc în Aula Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, susținerea publică a tezei de doctorat intitulată „Sustenabilitatea metodologiei de obținerea a pirazolo[3,4-d]tiazolilor și pirazolo[3,4-c]pirazolilor – LA SOUTENABILITE DE LA METHODOLOGIE D’OBTENTION DES PYRAZOLO[3,4-d]THIAZOLES ET PYRAZOLO[3,4-c]PYRAZOLES”, elaborată de doctorandul OSTACHE V. Nicu Cosmin și  realizată în cotutelă internațională cu Universitatea din Orléans, Franța, în domeniul Ingineria mediului. 

Comisia a fost formată din: Prof.univ.dr.ing. Carol SCHNAKOVSZKY de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău – Președinte;  Prof. univ. dr.  Adriana – Luminița FÎNARU  de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și Prof. univ. dr. Franck SUZENET  de la Universitatea din Orléans, Franța – Coordonatori științifici; Prof. univ. dr. Gérald GUILLAUMET de la Universitatea din Orléans, Franța – referent oficial; Prof.univ.dr. Valérie THIERY de la Universitatea din La Rochelle, Franța – referent oficial; Prof.univ.dr.ing. Michaela Dina STĂNESCU de la Universitatea Politehnica din București, Profesor Emerit – Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad – referent oficial   și Prof. univ. dr. ing. Dr. h. c. Valentin NEDEFF de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău – referent oficial. 

Tematica lucrării de doctorat se înscrie într-un domeniu de cercetare de mare actualitate, compușii heterociclici studiați având potențială activitate biologică. Abordarea problemei privind impactul sintezei acestor compuși asupra mediului, constituie o preocupare prioritară în contextul actual al influenței poluării asupra tuturor aspectelor vieții și al necesității implementării conceptului de dezvoltare durabilă.

În prezent, conceptul de chimie verde a devenit un instrument de promovare a dezvoltării durabile, atât în laboratoarele de cercetare, cât și în industrie. Dintre provocările chimiei verzi, putem aminti controlul procesului și evaluarea caracterului ecologic al procedeelor adoptate. Controlul în chimia durabilă trebuie înțeles ca o posibilitate de a selecta cea mai ecologică opțiune. Dezvoltarea și aplicarea procedurilor de măsurare permit compararea caracterului „verde” al soluțiilor existente cu cele nou dezvoltate. În evaluarea impactului asupra mediului al proceselor chimice sunt utilizați în prezent diferiți factori caracterizați prin niveluri diferite de complexitate.

  În acest an s-au împlinit 30 de ani de la lansarea Agendei 21 și 10 ani de la adoptarea documentului ONU ”The future we want”, iar în 2015, a fost adoptată rezoluția ONU privind Obiectivele Dezvoltării Durabile (Sustainable Development Goals), ”Chimie verde” jucând un rol important în îndeplinirea acestora.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.