Democrații băcăuani, călare pe banii de la Direcția Apelor
• multe dintre lucrările oferite direct de Direcția Apelor, instituție condusă de Tudorița Lungu, membru PD, au încăput pe mîinile unor colegi de partid n societățile democraților nu aveau voie să contracteze direct lucrări pentru refacerea cursurilor de apă, așa că au subînchiriat de la firmele care au prins lucrările n și subprefectul de Neamț, Vasile Șendrea, fost președinte al PD în județul lui, i-a cerut fostei colege de partid de la Bacău să dea lucrări unor firme n Tudorița Lungu neagă orice implicare a politicului în treburiel Direcției Apelor
Direcția Apelor din Bacău a ajuns în mijlocul unui scandal de răsunet, după ce presa a scos la lumină modul jalnic în care s-au efectuat lucrările de refacere a cursurilor de apă din județ afecate de inundații. Lucrări pentru care, de la Ministerul Mediului, județul Bacău a primit, în 2005, nu mai puțin de 220 de miliarde de lei. O sumă uriașă, care însă nu a lăsat în urmă lucrări durabile. Investițiile, așa cum sînt denumite pompos cele 18 lucrări efectuate, au fost, în foarte multe cazuri, lucrări de mîntuială, cu caracter provizoriu. Acolo unde balastrul doar a fost împins pe marginile apelor cu excavatoarele astăzi aproape că nu se mai vede nimic. Fapt care i-a scandalizat pe unii primari de comune, care au cerut socoteală vizavi de ce a făcut Direcția Apelor cu fondurile. Și, ca scandalul să fie și mai mare, tot „Ziarul de Bacău” a depistat că, nu numai că lucrări de zeci de miliarde de lei n-au rezistat nici un an, dar și că multe dintre ele au fost executate de firme ai căror patroni sînt membri ai Partidului Democrat (PD). Adică, nimeni alții decît colegii de partid ai Tudoriței Lungu, directorul Direcției Apelor din Bacău, instituția care a gestionat banii veniți de la București.
Unele firme cu atestat, altele cu susținere
Direcția Apelor Bacău a primit pe mai multe filiere fonduri pentru refacerea cursurilor de apă afectate de potopul din 2005. Banii care au atras, însă, cel mai mult atenția sînt cele 220 de miliarde de lei de la Ministerul Mediului, venite pentru investiții. Și asta, deoarece multe dintre lucrările care au rămas în urmă au o calitate cel puțin îndoielnică. în județul Bacău există doar trei firme avizate să facă lucrări hidrotehnice. Este vorba de Hidroconstrucția SA, Conbac și Energoconstrucții Borzești, tuturor fiindu-le încredințate direct lucrări. Numai că volumul de muncă era mult prea mare, așa că și alte societăți din țară, avizate și ele, au primit lucrări. Este vorba de Apasco Mîneciu, județul Prahova, Beny Alex SRL din Negrești Oaș, Construcții Hidrotehnice Iași, Socot Tîrgu Mureș și Codin din Dorohoi, dar și altele. Se poate spune acum că, cel puțin în privința celor trei firme din Bacău, întreg procesul de încredințare pare că a fost de fațadă. După ce-au contractat lucrări, acestea le-au dat mai departe altor firme, care aparțin unor membri ai democraților sau apropiaților acestora. Și, taman pe cele mai grase.
Ca totul să capete un caracter legal, firmele titulare de contract au recurs la o soluție de compromis în a da lucrările unor firme care nu aveau dreptul să lucreze pe cursurile de apă. S-au semnat fie contracte de execuție, iar în cele mai multe cazuri s-au făcut contracte de prestări servicii, din care rezultă că s-ar fi închiriat, de fapt, utilajele firmelor băgate pe din dos în afacere.
SC Conbac figurează pe lista de lucrări cu patru contracte. Trei dintre ele au fost executate, pînă la urmă, de firmele Bac Construct Moinești, în comuna Livezi, la Helegiu a lucrat Danto Construct – Neamț, aceeași firmă executînd și lucrarea de la Măgirești. în total, Conbac a încheiat contracte de peste 32 de miliarde de lei. Cîți bani au intrat în buzunarele patronilor de aici, și cîți la cei care au făcut pînă la urmă lucrarea este greu de spus. Și asta, deoarece patronii nu s-au arătat foarte dornici să dea informații legate de modul în care s-a împărțit cașcavalul.
La rîndul ei, Hidroconstrucția a primit cea mai mare felie de bani, dar pe care a dat-o, în bună măsură, altora. Firma a lăsat să lucreze, pe tronsonul atribuit pe Trotuș, adică între Ghimeș și Comănești, societățile SCUT SA, SC Unic General Constructor, Rombet și Elco SRL. în total, în cazul Hidroconstrucția, valoarea contractelor a depășit 59 de miliarde de lei. Și în acest caz, directorul Hidroconstrucția a evitat să spună cît din sumă i-a revenit, și cît au luat firmele care au lucrat în locul ei. Singura explicație în acest sens a fost că, în unele cazuri, s-a mers și cu 60 la sută pentru Hidroconstrucția, și doar 40 de procente pentru „suplinitori”.
Democrații au stat în umbră
în condițiile în care orice firmă luptă să aibă cît mai multe lucrări și, implicit, profit, este cel puțin ciudat că Hidroconstrucția și Conbac au cedat lucrări unor terți. Iar gestul lor capătă dimensiuni politice, deși nici unul dintre patronii sau directorii firmelor amintite nu recunosc că s-ar fi făcut presiuni asupra lor să cedeze lucrările. De ce să le cedeze?! Pentru că ultimii beneficiari în acest lanț sînt membri ai Partidului Democrat. Adică, din aceeași barcă cu Tudorița Lungu, directorul Direcției Apelor Siret, instituția care a gestionat fondurile imense.
Unul dintre democrați este Marius Cojocaru, patronul de la Bac Construct și membru în organizația PD Moinești. Acesta a prins lucrarea de la Livezi.
Tot pe linie de partid pare să fi fost promovată și societatea Danto Construct din Piatra Neamț. Anumite surse spun că firma a fost adusă să obțină lucrări în Bacău de însuși subprefectul de Neamț, Vasile Șendrea, care acum este apolitic, din cauza funcției publice, dar care din 2001 și pînă în 2005 a condus filiala PD din Neamț. De altfel, subprefectul a și admis ieri, într-o discuție telefonică, că a purtat discuții cu cei de la cîrma Direcției Apelor Siret și că a solicitat să le fie date și firmelor din Neamț lucrări. „N-am vrut să propun pe nimeni. Am cerut doar să obțină și firmele noastre lucrări, dar pe zona Neamț, pentru că, în caz de urgență, noi la ele apelăm. Și mi s-ar părea normal să primească și ele lucrări. Numai că una singură avea aviz, așa că restul n-au prins nimic”, a spus inițial subprefectul. Pînă la urmă, acesta a nominalizat firma Danto ca fiind una dintre cele pentru care a militat. în plus, deși anterior spusese că nu știe nici o firmă cu acest nume, Șendrea a admis că și știe și cîți bani a obținut. „Da, am făcut lobby pentru Danto, dar nu avea certificare și nu se putea să-i fie încredințate lucrări. E treaba altora dacă le-au subcontractat, nu a mea”, a adăugat subprefectul de Neamț.
Că implicarea celor de la PD în afacerile cu banii pentru Ape a fost aproape totală o demonstrează și faptul că un alt apropiat al partidului a obținut lucrări grase. Despre Costică Rusu, patronul de la Rombet, Elco și Unic General Constructor s-a vehiculat în ultima vreme că este în negocieri cu democrații pentru a intra în partid. Ieri, de la sediul Județenei PD ni s-a transmis că acesta nu este membru. în schimb, puțin mai tîrziu, întrebat despre mai noul coleg de partid Costică Rusu, subprefectul Neculai Olaru, fost democrat, actual apolitic, a ținut să remarce că el nu poate fi numit coleg cu Rusu, dar că știe că acesta este „în PD”. Ulterior, subprefectul a revenit, spunînd că a greșit, dar a recunoscut că „i-a rămas în minte, fiindcă a auzit discuții despre venirea lui Costică Rusu în partid”. Chiar și doar apropiat al PD, și nu membru, patronul celor trei societăți a încasat sume uriașe din lucrările pe cursurile de apă.
Firme puse să lucreze fără să fie întrebate
Mircea Rusu, directorul de la Hidroconstrucția, susține că a ajuns în mijlocul acestui scandal fără voia sa. „Ne-am trezit trecuți pe listele pentru lucrări fără să fim măcar întrebați de cei de la Direcția Apelor. Noi aveam deja lucrări demarate și n-am fi putut acoperi volumul de muncă existent. De aceea am recurs la varianta închirierii unor utilaje de la toate societățile care le dețin. E adevărat, sînt cele nominalizate de dumneavoastră, dar trebuie să menționez că și Hidroconstrucția a alocat în aceste zone oameni și utilaje proprii. E drept că lucrările nu se prea văd, pentru că la sumele uriașe care sînt necesare pentru refacerea Trotușului, aproape 6.000 de miliarde de lei, cele peste 200 de miliarde alocate anul trecut reprezintă un paleativ. E doar începutul. N-a venit nimeni să facă presiuni pentru a ceda lucrările, dar nu le puteam face singuri”, susține Mircea Rusu.
Directorul de la Ape nu vede nici o problemă
Am întrebat-o ieri, pe Tudorița Lungu, directorul Direcției Apelor Siret, dacă i se pare moral ca unii dintre colegii ei de partid să facă afaceri cu banii publici gestionați de instituția pe care o conduce. Inițial, aceasta a încercat să paseze răspunderea la Emil Vamanu, directorul tehnic al instituției. Cum însă Tudorița Lungu este cea care are putere de decizie, am insistat să-și exprime poziția. Atunci, directorul Lungu s-a lansat într-o tiradă la adresa „Ziarului de Bacău”, spunînd că ea crede că „aveți o comandă certă”, fără, însă, să nominalizeze pe nimeni care ne-ar fi putut cere așa ceva. Ea a aruncat și alte acuzații, întrebînd dacă „articolul este scris de dumneavoastră” și că „v-ați hazardat și ați prezentat exploziv situația”. Tot ocolind răspunsul, Tudorița Lungu a încercat să ne intimideze, spunînd că primarii citați în articolul din numărul de ieri i-au dat declarații scrise că ei nu au făcut afirmațiile cu care au fost citați. Pînă la urmă, directoarea a spus că ea nu știe nici un democrat care să fi beneficiat de lucrări direct de la Direcția Apelor și că este treaba firmelor titulare cui au subcontractat. (Mirela ROMANEȚ, Eduard ADAM, Nicoleta BICHESCU)
pe raster
Primele efecte: buldozer trimis să lucreze la Ștefan cel Mare
Urmare a articolului de ieri din „Ziarul de Bacău”, primarul din comuna Ștefan cel Mare s-a trezit în localitate cu un buldozer. Utilajul a fost trimis de Direcția Apelor să lucreze în zonă pentru aproximativ o săptămînă. „Nu puteți să scrieți în ziar că-i mulțumesc doamnei directoare Lungu pentru gestul făcut? Că, poate așa, mai lasă utilajul la noi încă o săptămînă”, a spus Ion Vlasie, primarul din Ștefan cel Mare. El a explicat că de atîta timp ar mai avea nevoie de buldozer pentru a finaliza lucrarea începută acolo de Direcția Apelor.
pe raster
Contractorul ia zece procente, subcontractorul, restul
Deși reprezentanții firmelor titulare de lucrări ne-au declarat că au împărțit cu firmele care le-au făcut lucrările aproape egal banii obținuți de la Direcția Apelor, anumiți constructori neagă că așa ar sta lucrurile. „în astfel de cazuri, titularul de contract, adică firma care apare în acte, ia maxim zece la sută din bani, doar pentru faptul că este deținătorul unui aviz care-i permite să efectueze lucrări hidrotehnice. Restul de bani, adică 90 la sută, intră în buzunarele celui care face efectiv lucrarea”, susțin constructorii care cunosc uzanțele din domeniu. în cazul de față, grosul banilor ar fi intrat în buzunarele colegilor din PD ai Tudoriței Lungu.bprefectul a revenit, spunîn
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.