Colegii îi arată cu degetul

Un singur rînd de haine pentru copiii din orfelinate

• micuții aflați în grija statului nu au decît un singur rînd de haine cu care să meargă la școală • directorii unităților spun că cele mai multe rechizite au fost luate pe datorie • copiii se plîng că, din cauza hainelor sărăcăcioase, care arată toate la fel, sînt arătați cu degetul de colegii de școală

Alexandru și Constantin sînt elevi în clasa a cincea, respectiv a șaptea, la Școala nr. 15 din Bacău. Ieri, în jurul orei 12,00, la fel ca toți ceilalți copii care învățau după-amiaza, se îndreptau spre școală, ieșind veseli pe poarta centrului de plasament din apropiere, unde trăiesc. Alexandru își ducea cărțile într-o pungă din plastic, iar Constantin avea în spate un rucsac de care poartă acum școlarii, prin rupturile căruia se zăreau cărțile și caietele. Ca toți ceilalți copii din centrul de plasament, nici ei nu stau foarte bine la capitolul îmbrăcăminte. Erau îmbrăcați cu haine noi, cu încălțăminte nou-nouță, însă calitatea hainelor trăda lipsa de bani pe care o resimte sistemul din care provin. „Am primit haine chiar luni, cînd a început școala. Mie mi-au dat un trening nou și adidași, maieu și șosete, iar la alții le-au dat pantofi și pantaloni”, spune, bucuros să poarte haine noi după mult timp, Alexandru. Constantin începe să-mi explice însă că hainele pe care le îmbrăcase ieri erau singurele pe care le putea purta la școală. „Nu mai primisem haine din primăvară, iar cele pe care le-am îmbrăcat astăzi sînt singurele pe care mi le-au dat și le pot purta la școală. Mă îmbrac în fiecare zi cu astea, că altele nu am. Aș vrea să am și eu blugi cum se poartă, o haină de piele, cămașă frumoasă, pantofi din piele și un rucsac nou. Nu vreau haine luxoase, dar măcar normale să fie, să nu rîdă colegii în clasă de mine, că sînt de la casa de copii. Alții, care au familie, mai primesc de acasă, dar noi purtăm ce ne dau de la cămin”, recunoaște, cu durere în glas, Constantin.

Despre Gheorghiță Foamete se poate spune că se numără printre cei favorizați, cărora nu le este rușine să meargă la școală cu hainele de pe el. Îmbrăcat cu blugi, cu o bluză de trening din bumbac și adidași, care se asortau cu costumația, puștiul mergea agale spre școală. „Am hainele de acasă, nu sînt de la cămin. De aici primim numai treninguri și adidași, și toate sînt la fel. Chiar rîd colegii de noi și spun că arătăm toți la fel. Cei care nu vor să se știe în clasă că sînt de la cămin sînt recunoscuți după haine și nu au nici o șansă să se ascundă”, recunoaște Gheorghiță.

Situația relatată de cei trei copii din centrul de plasament este valabilă pentru aproape toate instituțiile de protecție a copilului din județ. Micuții îngrijiți de stat nu au decît un rînd de haine cu care să meargă la școală, pentru că banii de echipament care le sînt repartizați anual nu ajung de mai mult. De cele mai multe ori, ca să aibă cu ce-i îmbrăca, salariații din centrele de plasament cîrpesc hainele și le transferă de la unii la alții, pe măsură ce copiii cresc. În preajma începerii anului școlar, activitatea în atelierele de croitorie se intensifică, pentru că și hainele care trebuie cîrpite sînt foarte multe. Faptul că nu au mai mult de un rînd de haine pentru școală nu face decît să pună o etichetă în plus pe porecla de „copil de la cămin” dată de colegii de clasă.

Pro Familia a făcut aprovizionare parțială

Complexul Pro Familia ocrotește o sută de copii, dintre care 60 merg la școală. Ca micuții să aibă tot ce le trebuie, unitatea a început aprovizionarea cu aproximativ o lună înainte de începerea anului școlar, cînd în cont mai erau bani. „Nu a fost nevoie să cumpărăm chiar totul acum, pentru că mai aveam în magazii cîte ceva. Și ghiozdănele, și îmbrăcăminte, și încălțăminte. La caiete stăteam ceva mai rău și a trebuit să cumpărăm aproape toată cantitatea de care aveam nevoie. Numai rechizite am cumpărat în valoare de peste 12 milioane de lei”, spune Florentina Prichici, directorul Complexului Pro Familia. Cît privește fondurile pe care le-au cheltuit pentru pregătirea de școală, șefii unității spun că o bună parte din obiecte au fost achiziționate pe datorie. „Am mai amînat ceilalți furnizori ca să putem cumpăra rechizite și îmbrăcăminte. Ce pot spune este că, în prima zi de școală, copiii nu au simțit nici un fel de discriminare față de cei din familie”, trage nădejde directorul Prichici.

Pînă acum au fost cheltuite pentru pregătirea de școală a celor 60 de micuți circa 50 de milioane de lei. Greul achiziționării de rechizite de-abia începe, pentru că învățătorii și profesorii încep să solicite caietele speciale și manualele alternative. Nu se știe din ce bani vor mai fi achizioționate noile obiecte necesare la școală, în condițiile în care și aici banii s-au terminat, iar singura soluție de supraviețuire o reprezintă achiziționarea pe datorie. De altfel, cam tot ce se face acum, se face pe datorie. (Costinela BREAHNĂ)