Colegiul Medicilor din România nu este de acord cu introducerea plafonului la prescrierea medicală, se arată într-un comunicat de presă al CMR remis luni AGERPRES.
„Nu putem fi de acord cu o astfel de măsură întrucât încalcă dreptul la tratament al pacienţilor şi dreptul la autonomie profesională al medicilor. Nu există nicio raţiune pentru a introduce astfel de bugete atât timp cât decontarea de către CNAS se face la un preţ pe care CNAS îl stabileşte. Argumentul că românii consumă mai multe medicamente în prezent este greu de susţinut atunci când în acest domeniu România se află pe ultimul loc din ţările Uniunii Europene”, a explicat prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele CMR.
Potrivit comunicatului, Colegiul Medicilor a transmis în mai multe rânduri Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate documente în care a susţinut cu argumente legale că nu a fost niciodată şi nici nu va fi de acord cu prevederile Contractului Cadru care introduceau plafoane „orientative” pentru prescripţia de medicamente în regim compensat şi gratuit de către medicii de familie şi medicii din ambulatoriul de specialitate.
„Intenţiile CNAS de a introduce plafoane de prescriere la medicii de familie sunt vechi de ani de zile. De fiecare dată cu argumente legale am reuşit să evităm impunerea lor ca prevederi în Contractul Cadru. Din nou ne vedem în situaţia de a relua argumentele pentru a evita impunerea acestei măsuri”, a menţionat, la rândul său, dr. Constantin Cârstea, vicepreşedintele CMR, în documentul citat.
CMR consideră astfel de reglementări ilegale şi imorale, limitând atât accesul pacienţilor la tratament, cât şi exercitarea liberă a profesiei de medic prin atingerea deontologiei profesionale.
Alocarea fondului pentru prescrierea medicamentelor în sistem compensat şi gratuit la medicul de familie ar încălca mai multe acte normative: Legea asigurărilor sociale de sănătate, Legea exercitării profesiei de medic, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România, Legea malpraxisului, Codul de Deontologie Medicală şi Legea drepturilor pacienţilor.
CMR respinge introducerea de plafoane sau bugete orientative sau obligatorii considerând că nu pot exista criterii obiective pentru susţinerea unor astfel de bugete, nu există acoperire legală în Legea 95/2006 pentru ca medicii să gestioneze astfel de fonduri, pacienţii sunt egali în faţa bolii şi nu trebuie să depindă de astfel de bugete, medicii nu pot abdica de la datoria profesională de a trata egal toţi pacienţii şi nu în funcţie de epuizarea unor bugete.
CMR solicită abandonarea unei astfel de idei contrară oricărei legi, imorală şi neetică, se arată în comunicatul CMR. AGERPRES
Lasă un răspuns