– în urmă cu patru ani acest colegiu a fost câștigat de Adrian Popescu, fără ca acesta să se agite prea mult u acum el va intra în competiție cu Vasile Cautiș, Cosmin Necula, Cristian Bunea și Marinel Herciu
Ștefan POPA
Colegiul nr. 2 Camera Deputaților este situat în mijlocul municipiului Bacău, de la Tic-Tac până la strada Ștefan cel Mare. Numărul alegătorilor înscriși în listele electorale este de 59.850. Candidații sunt Adrian Popescu (ARD), Imre Lorant Borsi (UDMR), Cosmin Necula (USL), Vasile Cautiș (PP-DD), Cristian Bunea (PER) și Marinel Herciu (PRM).
Adrian Popescu, deputatul în funcție
Puțini se așteptau în 2008 ca Adrian Popescu să ajungă deputat, mai ales că, spre deosebire de acum, atunci nu s-a implicat mai deloc în campania electorală. Deputatul în funcție are 48 de ani și este de profesie inginer de utilaj textil. A fost consilier local la municipiul Bacău între 2004 și 2008. „Cel mai puternic contracandidat este Cosmin Necula, care are în spate votul politic al USL. Eu vin în schimb cu experiența mea, mai am un mandat în spate și în Parlament contează foarte mult ce ai făcut înainte de a ajunge acolo. Principala mea realizare în mandatul de deputat este că am fost coinițiator la Legea interzicerii comercializării etnobotanicelor. Mai am proiecte în derulare, printre care modificarea Legii asociațiilor de propritari sau cel care vizea asistența socială. Ca inițiative noi pentru mediul de afaceri, susțin scutirea de impozit pentru profitul reinvestit, pentru pensionari vreau sa propun ca, dintr-o familie de două persoane, soțul supraviețuitor să primească 30% din pensia celuilalt, firește existând o limită de venit”, a declarat Adrian Popescu.
Cosmin Necula își pune la zid contracandidații
Candidatul USL are 33 de ani și este jurist de profesie. A fost consilier al prefectului, consilier parlamentar, consilier de stat în Guvern și consilier local aproape un an. Este un apropiat al lui Gabriel Vlase. Este cât se poate de acid la adresa contracandidaților importanți. “Cel mai relevant lucru despre Adrian Popescu este că nu îl știe nimeni. Nu i se cunoaște nici o activitate. Minte că Guvernul Boc a dat bani la Spitalul Municipal. Pe Vasile Cautiș îl apreciez ca profesor și îl respect profesional, dar ca om, să abandonezi orice concepte și să te regăsești în partidul Elodiei, Magdei Ciumac și a lui Tolea, doar pentru că vrei să stai la pensie în Parlament, nu este corect”, spune Cosmin Necula. Despre proiectele lui, el a precizat că acestea sunt axate pe două direcții: una locală, ce include Spitalul Municipal, anveloparea blocurilor, șoseaua de centură și proiecte generatoare de locuri de muncă și una națională (Sănătate, Educație, Cultură și refacerea legislației mediului de afaceri – legile cambiei, biletului la ordin, insolvenței și ordonanțelor de plată).
Vasile Cautiș se bazează notorietate și că trăiește în mijlocul colegiului
Vasile Cautiș este profesor de matematică, născut în 1948, director al Colegiului Național „Vasile Alecsandri” de zece ani. Este consilier județean la al doilea mandat, prima oară fiind la PSD. Tot la PSD a deținut funcții ca șef al corpului de control al ministrului Învățământului, 2001 – 2004, și opt luni senator PSD. „Toți candidații sunt puternici, fiecare are cartea lui de vizită, mai ales cei care au forța partidului în spate și dispun de mijloace financiare pentru promovare. Atuurile mele sunt pe de o parte faptul că locuiesc în mijlocul colegiului, lângă Parcul Trandafirilor. Aici trăiesc, merg la Piața Centrală zilnic, îmi fac cumpărăturile la magazinele din jur și nu la supermarketuri, sunt în mijlocul cetățenilor, iar pe de altă parte experiența. Am o imagine pozitivă, o experiență de consilier județean care mă vor ajuta să inițiez legi bune, nu numai pe educație, ci și pentru siguranța și binele cetățeanului”, a declarat candidatul PP-DD.
Cristian Bunea vrea saci de gunoi și mesaj pentru gravide pe sticlele de alcool
Cristian Bunea are 45 de ani și este inginer energetician. Și el a cochetat cu PSD, având un mandat de ales județean, apoi devenind independent și în cele din urmă ecologist. Candidatul PER se ocupă de propria afacere. „Atuurile mele sunt experiența, seriozitatea, curajul, loialitatea față de electorat, consecvența. Proiectele mele sunt ecologizarea haldei de fosfigips, un proiect pe rețeaua de hypermarketuri privind reglemenatrea orarului de funcționare, pentru încurajarea micilor comercianți, recuperarea contravalorii ambalajelor din plastic, carton și aluminiu, insitutirea unei taxe de poluare fonice la Aeroport care să se întoarcă în bugetul județului, ecologizarea cursurilor de apă, obligativitatea inscripționării sticlelor de băuturi alcoolice cu „Dăunător femeilor gravide” sau obligativitatea întoarcerii către cetățeni a unui minim de saci de gunoi în contravaloarea taxei de salubritate”, a declarat Cristian Bunea.
Marinel Herciu se bazează pe litera și spiritul legii
Marinel Herciu are 43 de ani. Este jurist, dar are și studii în probațiune, conciliere psihosocială, mediere și psihopedagogice și urmează studii în teologie pastorală. „Nu doresc să fac promisiuni nesusținute, de aceea am și venit în marea familie a PRM, cu gândul curat de a-mi aduce contribuția la îndepărtarea politicienilor oportuniști care, pe întreaga perioadă a ultimilor 23 de ani, au profitat de pe urma noastră, beneficiind din plin de toate avantajele posibile. Vin cu un singur legământ, în sensul că întotdeauna voi asculta și mă voi apleca cu seriozitate asupra problemelor dumneavoastră, pe care le voi rezolva în litera și spiritul legii”, spune candidatul PRM. El a precizat că nu își dorește să intre în divergențe cu ceilalți contracandidați și că nu poate emite păreri despre ei.
Candidatul UDMR, Imre Lorant Borsi a lucrat la o primărie din județul Bihor, iar acum este angajat la UDMR Oradea.
Din pacate, voi vota UDMR, pentru ca m-am saturat pana peste cap de candidati care promit, dupa care nici macar nu au bunul simt sa fie prezenti la biroul local si sa asculte problemele oamenilor, multe izvorate din legislatia stramba, dementa si inapta pe care acesti parlamentari o voteaza an de an. Nu sunt ungur, nu votez UDMR cu alt gand decat ca efectiv nu am cum protesta altfel. Niciunul din partidele mari nu are o ideologie politica unitara, iar lista candidatilor USL, ARD si PPDD este infestat de nume compromise, de talhari la drumul mare, de incompetenti. Nu pot sa uit de Chiuariu, promovat de PNL, nu pot sa votez un Ciubotaru promovat de PNlL, nici Berca nu pot vota, nici partidul televizor care s-a umplut de fripturisti fugiti din alte zone politice. Este jenant ca in anul 2012 sa ai pe lista, aproape fara exceptie, candidati atat de dezgustatori incat sa te intrebi de ce dracu mai mergi la vot, desi culmea e ca pentru acest drept ne-am strofocat atat de mult si l-am injurat pe Ceausescu, acuzand ca nu ne puteam exprima liber deciziile politice. Uite ca acum avem cum sa ne exprimam liber, numai ca nu avem de unde alege. Ma simt ca si cum as fi in fata unui grajd, eu vreau sa cumpar o masina, iar ceea ce mi se ofera este un porc, o gaina, o oaie, un curcan… toate guitand ca au nu stiu cati cai putere, sapte viteze si consum mic de benzina, plus promitandu-mi ca daca le calaresc, o sa alerge cu o suta pe ora. Mare mizerie, aceasta tara, sa ajungi sa nu ai pe cine alege.
Dupa primele confruntari dintre candidati cel mai incisiv si documentat pare dl. NECULA . Sper sa fie la fel si in Parlament, spre binele bacauanilor.
Bravo lui „Alegator” . Are perfecta dreptate. Si eu ma gandeam sa fac la fel. Voi vota UDMR sau un independent.. daca exista. M-am saturat de.. cum spunea antevorbitorul meu acele exemplare din grajdul politic. BRAVO ALEGATOR!! Ai vazut excelent problema!