La Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” din Bacău se vor desfășura, astăzi, Zilele colegiului. Manifestarea se află la cea de-a de-a doua ediție și marchează împlinirea a 43 de ani de la înființarea unității de învățămînt. Din cauză că ziua de 1 decembrie a fost declarată zi liberă, o parte dintre manifestările prilejuite de Zilele colegiului au fost programate marți, însă cele mai multe dintre acțiuni se vor desfășura astăzi. Elevii și profesorii de la acest liceu vor organiza în aceste zile festive mese rotunde și simpozione la mai toate disciplinele din aria curicullară. La sala de sport, spre exemplu, elevii vor discuta despre turism și rolul lui în viața oamenilor, despre alpinism sau despre snooker, ca un sport al lorzilor. Elevii de la cercul de engleză vor interpreta scene din Romeo și Julieta, Hamlet sau Macbeth, iar adolescenții pasionați de limba franceză vor vorbi despre „Parisul, cîntat în poezii”. „A intrat în tradiția liceului ca la începutul lunii decembrie, odată cu sărbătoarea Zilei naționale, să organizăm zilele Colegiului. Este o sărbătoare a școlii, în care sînt implicați deopotrivă elevii și profesorii”, spune Gabriel Andrei, directorul Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu” din Bacău. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.