Comandamentul Județean de Jandarmi își mută reședința în fosta locație a Batalionului mobil, din apropierea SC Aerostar Bacău. Strămutarea jandarmilor a început de ieri, cînd aceștia s-au transferat cu arme și bagaje în imobilul de pe strada Henri Coandă, numerele 5 -12. Toată această mișcare de trupe se efectuează în cadrul programului de reorganizare a Jandarmeriei Române, care a intrat în aplicare la inceputul lunii iunie. „Sper ca în cîteva zile să fim mutați și să ne reintrăm în ritmul obișnuit de lucru”, ne-a declarat colonelul Vasile Enche, comandantul Comandamentului Județean de Jandarmi Bacău. Pînă acum, Comandamentul Județean de Jandarmi funcționa în aceeși clădire cu cea a Comandamentului Teritorial de Jandarmi din Moldova, aflată pe strada Constatin Mușat nr.4. Comandamentul Județean de Jandarmi are numărul de telefon 58.55.70, dar cei care au de făcut o reclamație pot face acest lucru și la numărul scurt 965, care a rămas valabil. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns