• căpitanul băcăuan Ioan Boroș – primul erou căzut în 1940 pentru apărarea pămîntului românesc
Anul 1940 a fost anul de jertfă al poporului român. Părăsită de marile puteri occidentale- ele însele victime ale politicii agresive ale Germaniei hitleriste, înconjurată de țări neprietene și revizoriste, România a fost supusă unor permanente amenințări, suferind în vara anului 1940 importante mutilări teritoriale, cedînd prin forță și dictat unor țări vecine o suprafață de 100.000 km pătrați pe care trăiau aproape șapte milioane de locuitori, în mare majoritate români.
Începutul acestei tragedii a fost evenimentul trist din 26 iunie 1940, cînd, ca urmare directă a odiosului pact Ribbentrop- Molotov, guvernul sovietic a remis ministrului României la Moscova o notă ultimativă, prin care România era somată să cedeze teritoriul dintre Prut și Nistru- Basarabia- și partea de nord a Bucovinei.
Cu toate încercările guvernului român de a purta un dialog cu partea sovietică, referitor la aceste pretenții absurde, guvernul sovietic nu a admis nici un fel de discuții, trimițînd în noaptea de 27/28 iunie 1940 o nouă notă ultimativă care prevedea evacuarea teritoriilor respactive în curs de patru zile de trupele românești.
Pentru a evita gravele urmări pe care le-ar fi creat recurgerea la forță, guvernul rămas s-a văzut silit să primească condițiile ultimative sovietice. Retragerea armatei și a autorităților civile la vest de Prut s-a făcut cu foarte mare greutate, deoarece forțele sovietice de ocupație nu au respectat calendarul, pe care chiar ele îl impuseseră; soldații și ofițerii rămași au fost batjocoriți nu numai de armata sovietică, ci și de grupuri de diversiune din rîndul populației rusofone.
În ziua de 28 iunie 1940, armata sovietică a intrat în Basarabia și în nordul Bucovinei, ocupînd aceste străvechi pămînturi românești, fără a mai respecta termenul de evacuare de patru zile. Mai mult decît atît, la 29 iunie, trupele sovietice au pătruns și în fostul ținut Herța – pe atunci parte a județului Dorohoi – care în întreaga lui istorie nu s-a aflat niciodată sub vreo stăpînire străină.
În vara anului 1940, în ținutul Herța se aflau dislocate două regimente din orașul Bacău: 16 Artilerie și 27 în Infanterie. În dimineața zilei de 29 iunie 1940, în fața bateriei de tunuri a căpitanului băcăuan Ioan Boroș au apărut primele tancuri sovietice. Cîțiva așa ziși parlamentari sovietici s-au apropiat de ofițerul român, somîndu-l să le predea tunurile bateriei. Dar bravul ofițer, știind că ținutul Herței nu trebuia cedat, a hotărît să apere cu prețul vieții acest mic teritoriu românesc de aproape 400 km pătrați, cu o populație de circa 30.000 locuitori.
În aceste condiții, ostașii sovietici au deschis foc asupra bateriei, fiind uciși la Herța trei militari din Regimentul 16 Artilerie Bacău – căpitanul Ioan Boroș, sublocotenentul Alexandru Dragomir și soldatul în termen redus Iașcu Solomon.
Căpitanul erou Ioan Boroș a fost înmormîntat în orașul Dorohoi. După război a fost reînhumat în Cimitirul Central din Bacău. Aici se aflau părinții, soția și fiica care s-a născut la o săptămînă de la moartea eroică a ofițerului. Pe locul unde la Herța a căzut bravul ofițer, se află și azi o cruce memorială spre veșnică aducere aminte.
Căpitanul Ioan Boroș a fost cel dîntîi ofițer din armata română care s-a jertfit pentru neam și țară, în anii celui de-al doilea război mondial.
Pentru a nu se uita jertfa primului erou băcăuan – căpitan Ioan Boroș – căzut la Herța la 29 iunie1940 întru apărarea pămîntului romănesc, Consiliul Județean Bacău al Asociației Naționale „Cultul Eroilor”, cu sprijinul Protoieriei Bacău-Sud și al Garnizoanei Bacău, organizează în fiecare an, în jurul datei de 29 iunie, comemorarea eroului, la mormîntul său din Cimitirul Central.
În acest an, ceremonialul de pomenire va avea loc în ziua de luni, 1 iulie a.c. (Col.(r) Chirieș Corneliu)
Lasă un răspuns