Comercianții s-au pregătit încă de acum trei luni pentru trecerea la leul greu

Administrator

Pentru marea majoritate a magazinelor din Bacău, trecerea la leul
greu nu va reprezenta o problemă deosebit de complexă. încă de la
începutul lunii martie, prețurile au fost afișate pe etichetele
produselor atît în leul nou, cît și în cel vechi, așa că se presupune că toți comercianții sînt deja obișnuiți cu noile tarife. în plus, în cele
trei luni de afișare dublă a prețurilor, comercianții au avut timp să își
pregătească și logistica necesară pentru trecerea la noul tip de
facturare, chiar dacă acest lucru a reprezentat un efort financiar substanțial. Pînă ieri, la nici unul dintre marile magazine din
Bacău nu se știa dacă activitatea va fi, sau nu, oprită. Oricum, cine își va cumpăra, de pildă, în aceste zile un frigider de la Altex, care costă acum 12 milioane de lei, de la 1 iulie își va putea plăti
ratele lunare, fie în leul nou, fie în vechea monedă, la o valoare
similară cu suma pe care o are de achitat. La fel se va întîmpla și în
cazul în care, după 1 iulie, va fi cumpărat același frigider, dar care
costă, de această dată 1.200 de lei. Ratele vor putea fi plătite atît în
leul nou, cît și în cel vechi. Importantă va fi doar valoarea sumei achitată drept rată lunară. Pînă cînd noua monedă va
intra definitiv în buzunarele băcăuanilor, și pîinea va putea fi
cumpărată în următoarele săptămîni fie cu 12.000 de lei vechi, fie cu 1,2 lei noi.nă, vor livra și lei noi.

Banca Țiriac
* 30 iunie și 1 iulie – nu se l

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.