~3 min lectură 0 comentarii

Comisia tehnică a Consiliului Naţional de Etică: Victor Ponta nu a plagiat

Redacția Ziarul de Bacău

O comisie tehnică a Consiliului Naţional de Etică a decis că teza de doctorat susţinută în anul 2003 de Victor Ponta nu este plagiat, respectă cerinţele academice din acea perioadă şi are un conţinut „relevant pentru tema aleasă”.

Comisia arată că Victor Ponta a avut aport ştiinţific comparabil cu alte teze de doctorat susţinute la acea vreme.

„În urma analizelor efectuate s-a constatat ca procedurile în urma cărora domnul Victor Ponta a obţinut titlul de doctor în ştiinţe juridice au fost în acord cu legislaţia în vigoare în 2003 şi nu se poate susţine calificarea de plagiat. Raportul comisiei independente relevă următoarele: teza de doctorat elaborată de domnul Victor Ponta şi susţinută public în anul 2003 respectă cerinţele academice din acea perioadă şi este comparabilă din punct de vedere al acestor cerinţe cu alte teze de doctorat susţinute în acea perioadă”, se arată în raportul comisiei tehnice.

Totodată, raportul arată că teza de doctorat are un titlu „clar, dezvoltat corespunzător” pe parcursul lucrării, tema tezei de doctorat este „în domeniul de preocupărilor academice ale doctorandului şi conducătorului de doctorat”, teza de doctorat este clar structurată, are un plan de cercetare „coerent, metodologia este în concordanţă cu normele şi practicile din domeniul ştiinţelor juridice la acea dată”.

Comisia tehnică arată că cercetarea, aşa cum rezultă din referatele comisiilor de susţinere, prezintă elemente de „noutate şi cuprinde analize pertinente, bibliografia utilizată de autor este menţionată la sfârşitul lucrării”.

De asemenea, Comisia tehnică a CNE precizează însă că există „unele deficienţe” în ceea ce priveşte trimiterile bibliografice în interiorul capitolelor, însă „nu se poate aprecia că doctorandul Victor Ponta şi-ar fi însuşit paternitatea unor idei, concepte, modele care nu-i aparţineau şi le-ar fi prezentat drept contribuţii personale originale”.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a explicat, luni seară, într-o declaraţie acordată AGERPRES, că această comisie tehnică a Consiliului Naţional de Etică a fost formată din specialişti în drept.

„Consiliul Naţional de Etică nu este compus din jurişti şi atunci au decis să facă o comisie din profesori din domeniul ştiinţelor juridice şi să ceară un raport tehnic în domeniul respectiv”, a afirmat ministrul Educaţiei.

Ecaterina Andronescu a precizat că CNE este, potrivit Legii Educaţiei Naţionale, singura instituţie abilitată să facă evaluarea pentru toţi demnitarii.

„Nu ştiu când se întâlneşte Consiliul Naţional de Etică, nu ştiam de comisie şi nici de raportul Comisiei tehnice. Vreau să îi las să decidă şi să nu mă amestec. Nu am citit raportul Comisiei tehnice. Concluziile care mi s-au părut importante (prezentate într-o emisiune la România TV – n.r.) sunt acelea că i se poate reproşa (lui Victor Ponta) faptul că bibliografia nu este redactată corect, dar nu poate fi pus sub acuzaţie de plagiat”, a afirmat Andronescu. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.