• o biserică pictată de Nicu Enea și o alta de lemn, de la sfîrșitul veacului al XVIII-lea, sînt punctele de reper ale comunei Scorțeni
E lung drumul pînă la Scorțeni. Pentru călătorul grăbit nu-i mult să-i zboare gîndul la Tescanii lui Enescu, aflați la doar patru kilometri distanță, și să treacă iute pe lîngă comorile de arhitectură și pictură din satul ce aparținea altădată lui Gavril Hatmanul, fratele lui Vasile Lupu. Mai ales că pe șoseaua ce trece prin comună nu există nici un indicator care să îndrepte atenția spre cele două monumente de patrimoniu. De la șosea, mai urci cîteva zeci de metri, pe partea stîngă, și ajungi într-o micuță livadă cu meri. Nu degeaba pe acele locuri a existat un vechi schit, cunoscut sub numele de Merișor. Biserica mare, de zid, te primește în fața porții, îmbrăcată cu schele de lemn. O placă de metal montată în față explică faptul că lucrările de restaurare se fac cu fonduri din partea Ministerului Culturii și Cultelor din România. Preotul locului, Constantin Ceaușu, care locuiește în casa parohială aflată lîngă sfîntul lăcaș, ne-a descuiat ușa pentru a intra în pridvorul bisericii. Un pridvor micuț, specific unui lăcaș de rugăciune de țară, în care, de-a stînga și de-a dreapta stau asemeni unor paznici sfinții Apostoli Petru și Pavel. Ambele lucrări au fost executate în 1939 de pictorul Jean Dumitrescu, însă respectînd îndeaproape liniile trasate de Tonitza. Deasupra ușii ce dă spre naos este montată o placă din care am aflat că „această sfîntă biserică a fost zidită după planul arhitectului profesor I. Traianescu, pictată de pictorii N. Tonitza și C. Bacabalu și sfințită la 26 aprilie 1915 de P. S. Episcop Teodosie Atanasiu…”. N. Tonitza este nimeni altul decît Nicolae Tonitza, unul dintre cei mai importanți pictori români. Interesant pentru orice pasionat de artă a fost faptul că biserica de la Scorțeni a fost pictată după ce marele pictor a urmat cursurile Academiei regale bavareze de arte frumoase de la Munchen și s-a peregrinat, între 1909-1911, prin atelierele unor pictor celebri din Paris. Ce-i drept, maestrul avea, în momentul cînd se cățăra pe schelele din „Sfinții Voievozi”, frumoasa vîrstă de 29 de ani. Picturile din interior, pe care cu greu le poți surprinde în vizorul lentilei aparatului de fotografiat, vorbesc de la sine despre un ideal estetic clasic, despre cultul frumosului, despre o arta înțeleasă ca expresie a permanenței valorilor spirituale. „Această scenă, reprezentîndu-l pe Mîntuitorul Iisus Hristos, copil fiind, în discuție cu cărturarii, este o scenă rar pictată în biserici”, ne-a explicat preotul Ceaușu, arătîndu-ne o pictură de pe peretele dinspre apus. Însă farmecul picturilor purtînd amprenta lui Tonitza te farmecă în toată biserica. Sfînta Treime, Iisus Hristos Pantocrator, Soborul Maicii Domnului, vindecare fiicei lui Iair, și multe altelte, sînt realizate într-o manieră vie, care implică privitorul în evenimentele scripturistice. Totul în jur te lasă prins în frumusețea și, totodată, dramatismul evenimentelor regăsite în Sfînta Scriptură. Deși nu urmează liniile picturii bizantine, creația lui Tonitza de la Scorțeni farmecă privitorul, indiferent cine-ar fi el.
Biserica de lemn
La ieșirea din sfîntul lăcaș, la vreo douăzeci de metri, te așteaptă o altă bijuterie a arhitecturii moldovenești: biserica de lemn. „A fost înălțată în anul 1799”, m-a pus în temă preotul Ceaușu. Deși reparată de mai multe ori de-a lungul timpului, ea-și păstrează încă un farmac și un aer misterios și vetust pe care nimic și nimeni nu le poate înlocui. „De la construirea ei și pînă în prezent biserica a fost reparată în repetate rînduri. În anul 1845 a fost acoperită din nou cu șindrilă de către enoriași, în anul 1885 i s-a adăugat un pridvor pe latura de sud. În anul 1907, biserica a fost reparată din grija episcopului Teodosie al Romanului. UItima reparația a avut loc în anul 1957, cînd a fost acoperită cu șindrilă”, scrie Dorinel Ichim în lucrarea „Biserici de lemn din județul Bacău. Cu toate acestea, imediat cum treci pragul sfîntului lăcaș, deschis cu greutate cu ajutorul unor chei mari de fier, te fură aerul răcoros cu iz de ceară și lemn vechi pe care cuvintele nu-l pot descrie. Deasupra intrării în biserică, pe o placă pusă de preotul Neculai Munteanu în urmă cu 83 de ani, se poate citi: „Bisericile de lemn de la țară din veacurile de bejenie și restriște – vechi ca însuși pămîntul românesc plin de osemintele vitejilor străbuni – au fost cetățile, visurile poporului nostr, unde românii și-au păstrat neștirbită legea, limba și conștiința națională”.
Intrarea în biserică se face printr-o ușă masivă de stejar, avînd semnul crucii dăltuit în relief. Chiar dacă nu ești specialist în arhitectura veche românească, este imposibil să nu rămîi uimit în fața geniului artistic al meșterilor populari de acum două sute de ani. Te izbește, așa cum se dorea altădată în sfintele lăcașuri, scena Judecății de Apoi, pictată pe peretele dinspre nord. O pictură simplă, fără veleități artistice, ce poartă cugetul creștinului spre cele ce vor să fie după trecerea din viața aceasta. Pe vizitatorul interesat de artă îl uimește tehnica și simbolistica artistică. Modul cum sînt îmbinate piesele, maniera în care sînt sculptate strănile, catapeteasma, ușile împărătești, iconostasul, totul oferă ochiului scene pe care nu le poate uita. Modestă și sfioasă, urmînd tradiția, poate fi admirată strana arhierească cu baldachin, aflată în partea stîngă. Este împodobită cu icoane și decorată cu motive ornamentale deosebite de celelate întîlnite în restul bisericii. Din păcate pentru privitorul intrat în sfîntul lăcaș, lumina ce pătrunde în spațiul intim al bisericii reușește cu greu să scoată în evidență decorul minunat al bolților. Acolo unde totul este clădit pe bază de lemn. Bolta naosului, adică exact cea din centrul bisericii, este formată din bîrne ce se retrag ușor, lăsînd impresia unei tendințe de a urca către cer. Pentru cîteva clipe, văzînd această măiestrie arhitecturală, gîndul îți zboară spre genialele lucrări ale lui Constantin Brîncuși. „Iconostasul, împreună cu icoanele împărătești, au fost pictate în anul 1809, după cum rezultă din însemnarea făcută pe icoana Mîntuitorului de la baza tîmplei, în slove chirilice: «Această sfîntă icoană s-a făcut cu cheltuiala robului lui Dumnezeu Iosîp: 1809 februarie 20 Mihail Zugrav». Pictura iconostasului folosește pulberea de aur, linia desenului este precisă, iar personajele au drapajul bogat. Cromatica folosită de pictor se reduce la culorile albastru, roșu și maron, ceea ce conferă iconostasului sobrietate”, scrie Dorinel Ichim în lucrarea închinată bisericilor de lemn din județul Bacău. Pentru cunoscătorii arhitecturii populare moldovenești de la sfîrșitul veacului al XVIII și începutul celui de-al XIX-lea, nimic din ceea ce se poate admira în „Sfinții Voievozi” nu trebuie trecut cu vederea. „Ușile împărătești sînt tipice pentru începutul secolului al XIX-lea. Din cornul abundenței, situat la baza fiecăreia dintre uși, crește vița de vie cu frunze și struguri care formează medalioane pictate cu scene biblice”, descrie cu minuțiozitate Dorinel Ichim, imaginea ușilor împărătești.
Din păcate pentru această biserică, aproapte toate cărțile vechi și o parte din icoane au fost luate și mutate la mănăstirea Bogdna.
Originalitatea bisericii de lemn monument istoric din livada cu meri de la Scorțeni nu a fost trecută cu vederea de maeștrii artelor plastice din România. Pictorul băcăuan Nicu Enea, născut în apropiere, la Valea Arinilor, a transpus pe pînză, într-o manieră deosebită, această biserică de lemn pe care băcăuanii, și nu numai ei, o pot admira în comuna Scorțeni din județul Bacău. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns