Damian Comorașu, primarul din Traian, se topește după cele două fetițe ale sale, Silvia Damiana, de șapte ani și Lucia Raluca, de cinci. Primarul Comorașu spune că are o relație specială cu fetele sale. „Eu cred că nu sînt un tătic rău. Mai ridic tonul la ele, uneori le și mai „croiesc”, dar nu prea des. De obicei, se potolesc numai cît ridic puțin tonul la ele, spunîndu-mi «Bine, gata, gata!». Sigur că după o oră, maxim două, o iau de la capăt”, a spus Comorașu. Ca orice tătic care se respectă, Comorașu are grijă de fetițele lui și chiar se joacă cu ele, în măsura în care timpul îi permite. „Chiar dacă se întîmplă să vin seara tîrziu, ele nu se culcă pînă ce nu vin eu acasă. Una dintre ele doarme cu mine”, a spus Comorașu.
Primarul din Traian și-ar dori cel mai mult ca fetițele lui să fie sănătoase și să învețe bine la școală, nutrind convingerea că „prin carte își asigură viitorul”. (Bianca TOMESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.