~2 min lectură 0 comentarii

Competiție pentru pompierii profesioniști și voluntari

Redacția Ziarul de Bacău

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Maior Constantin Ene“ Bacău organizează concursurile profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență.

onesti.svsu

În perioada 13-14 iunie 2013, pe stadionul din Târgu-Ocna s-a desfășurat faza județeană. Pompierii și-au dovedit măiestria în cadrul celor trei probe, similare cu cele ale serviciilor profesioniste: pista cu obstacole pe 100 m, ștafeta 4×100 m și dispozitivul la motopompă. „În acest an, la start s-au aliniat douăsprezece echipaje: șase de la serviciile private pentru situații de urgență și șase de la serviciile voluntare. Pe primele trei locuri, în prima zi, s-au clasat SC AMURCO SA – Bacău, SC PETROM SA – Moinești, SC RAFO SA – Onești“, a declarat lt. Andrei Grecu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Maior Constantin Ene“ (ISU) Bacău. În urma desfășurării probelor pentru pompierii voluntari, clasamentul a fost următorul: Locul I – Serviciul SVSU Primăria Târgu-Ocna – 18 puncte, Locul II – Serviciul SVSU Primăria Dofteana – 13 puncte, Locul III – Serviciul SVSU Primăria Buhusi – 10 puncte, Locul IV – Serviciul SVSU Primăria Răchitoasa – 9 puncte, Locul V – Serviciul SVSU Primăria Dărmănești – 8 puncte, Locul VI – Serviciul SVSU Primăria Slănic-Moldova – 4 puncte.

În luna iulie, se va desfășura etapa interjudețeană, unde vor participa echipajele situate pe primele locuri.

Adina PELIN

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.