~2 min lectură 0 comentarii

Comuna Horgești rămâne a doua oară fără primar. Luminița Temea a fost demisă, după ce a fost declarată definitiv în incompatibilitate

Redacția Ziarul de Bacău

Adriana Luminița Temea, primărița comunei Horgești, a fost demisă din funcție, după ce a fost declarată definitiv în incompatibilitate de Justiție. Prefectul Lucian Bogdănel a semnat ordinul prin care se constată încetarea mandatului de ales local. Este a doua oară când comuna rămâne fără primar, după ce, în 2014, Ionel Turcan a demisionat din cauza problemelor penale.

Fosta primăriță Temea (PSD) a fost găsită în incompatibilitate de Agenția Națională de Integritate, în legislatura trecută, când era viceprimăriță. „În perioada 31 august 2016 – 28 martie 2017 a deținut și exercitat funcția de viceprimar și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Horgești și al Școlii Răcătău, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003 (prevederi în vigoare până la data de 05.05.2017)”, a anunțat ANI, în august 2020.

Inițial, Curtea de Apel Bacău i-a dat dreptate și a anulat raportul de evaluare întocmit de ANI, însă Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul instituției de integritate, astfel încât Temea a fost declarată definitiv în incompatibilitate cu funcția de primar.

Consiliul Local Horgești urmează să fie convocat ca să desemneze un viceprimar cu atribuții de primar, până la organizarea alegerilor.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.