Stilul comunist nu a dispărut încă din școală și aceasta se poate observa clar la lecțiile deschise, la simpozioane, la lansările de carte care au loc într-un liceu, în general, la evenimente culturale. Totul e regizat pînă în cele mai mici detalii. Întreaga acțiune se desfășoară la fel: elevii sunt chemați ca oile într-un amfiteatru, fără să li se explice motivul. Cîțiva copii „de încredere” sînt din vreme instruiți: care să pună o întrebare, care să dea florile, chiar și cine va aplauda. Totul e de fațadă. Pînă și durata aplauzelor ar fi înstare să o planifice, numai ca profesorii să iasă cu basma curată. Uneori se întîmplă ca unui elev să i se dea o hîrtie în față cu o anumită întrebare, scrisă de unul dintre profesori și să fie obligați să o pună. Penibile sunt fazele create de elevi, care ori se bîlbîie pentru că nu înțeleg scrisul, ori pentru că „am mai făcut asta odată”. Același „trăiască tovarășul” la fiecare invitat al liceului. Nu trebuie să fii impertinent și să pui propriile tale întrebări sau să nu fii de acord cu ceea ce ți se zice.
Urmează impunerea cumpărării de cărți, reviste, ziare sau bilete la spectacole. Cine poate zice nu? Poate cineva să-l supere pe tovarașul profesor? Nu există „nu pot” sau „nu am de unde”, există doar „trebuie, că e de la inspectorat”. Dacă cineva greșește, rufele se spală în familie. Nimic din ce nu e bun nu trebuie să iasă din liceu. Vrei să se piardă acest spirit de gloată? Toți gîndim în liceu la fel, muncim la fel. Trăiască „Liceul mare și unit”!, indiferent de liceu,căci peste tot se întîmplă același circ. Ne comportăm de parcă inspectorul care a venit să asiste lecția sau cel care a publicat cartea nu ar știi ce se întîmplă. Și ei au făcut aceiași lucru, numai că erau, chipurile, alte vremuri. (Andreea CEASĂR)
Lasă un răspuns