Concedieri în masă la Diana Forest

Administrator

Societatea de exploatarea și prelucrarea lemnului Diana Forest din Bacău a pus pe liber, săptămîna trecută, mai mult de 10 la sută dintre salariați. Potrivit proiectului de concediere colectivă trimis la Agenția Județeană de Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), disponibilizarea a afectat 250 de persoane, care lucrau în fabricile de la Comănești, Onești și Mărgineni, dintr-un număr total de 1.950 de angajați. „Firma a promis plăți compensatorii în valoare de un salariu de bază la cei cu mai puțin de zece ani vechime în cadrul unității, două salarii pentru cei cu vechime de peste zece ani și tot două salarii pentru concediere înaintea termenului de 60 de zile”, a declarat Octavian Țicău, șef de serviciu în cadrul Agenției. Documentul depus la Forțele de Muncă conține de asemeni motivele invocate de conducere pentru decizia radicală: 206.5 milioane RON pierderi financiare între 2000 și 2005, costuri foarte ridicate la materia primă, scăderea cursului valutar ori creșterea prețurilor la utilități.
Am încercat să vorbim și cu șefii unității dar fără succes. O salariată, care a refuzat să se prezinte, ne-a spus că „domnul director este pentru moment plecat în Spania, iar eu nu pot oferi nici un fel de informații”. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.