Vacanța de Paști va fi, pentru bugetari, o adevărată bucurie, pentru că se va întinde perioadă de nouă zile. Salariații din sectorul bugetar vor avea parte de Sărbători de un adevărat concediu care se va întinde pe perioada cuprinsă între 25 aprilie și 5 mai. În ultima ședință de Guvern s-a stabilit ca zilele de 29, 30 aprilie, respectiv, 2 mai să fie libere. Pentru a recupera zilele libere pe care le vor avea în preajma Sărbătorilor de Paști, bugetarii au fost la serviciu la sfîrșitul săptămînii trecute și vor mai lucra în data de 12 și 19 aprilie, fără ca pentru aceste zile să fie plătiți suplimentar. În măsura în care administratorii societăților private vor fi de acord, aceste măsuri vor putea fi aplicate și în cazul salariaților din aceste instituții.(E.S.)
Concediu de Paști pentru bugetari
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.