Perioada de înscriere pentru cel mai rîvnite fotolii al Facultății de Educație Fizică și Sport, decan și prodecan, s-a încheiat. Doar doi profesori s-au încumetat să se înscrie în cursa ce se va încheia pe 18 iulie, cînd vor fi aleși noii conducători ai facultății. Conf. univ. dr. Doina Mîrza, din cadrul catedrei de Kinetoterapie, și-a depus dosarul de candidatură pentru ambele funcții, decan și prodecan, în timp ce conf. univ. dr. Alexandru Acsinte, șeful catedrei de Jocuri Sportive, și-a depus dosarul doar pentru funcția de decan. Orgoliile personale și starea tensionată ce definește întregul învățămînt superior românesc sînt doar cîteva dintre problemele pe care viitorii decan și prodecan vor trebui să le clarifice și la Facultatea de Educație Fizică și Sport.
Profesoara Doina Mîrza, fosta șefă a catedrei de kinetoterapie, post din care și-a dat demisia anul trecut, a hotărît să revină, fiind convinsă că nu și-a spus ultimul cuvînt. „La insistențele colegilor am hotărît să intru în această cursă. Mulți au insistat să fac pasul acesta și am crezut că mai am un cuvînt de spus. Dacă atunci am văzut că nu se poate face ceva, mă gîndisem să-mi văd de treabă. Totuși, nu cred că mi-am spus ultimul cuvînt. Este destul de greu în situația actuală pentru că s-a văzut destul de clar că unele din cadrele didactice din facultate n-au fost dispuse să-și susțină conducătorii. Dacă am să fac pasul acesta, voi spune și public, înaintea alegerilor, că fără susținere din partea tuturor cadrelor didactice nu se poate face mare lucru. Dacă vor să se implice va fi foarte bine, dacă nu, va fi foarte dificil”, ne-a declarat conf. univ. dr. Doina Mîrza. în opina sa, primele măsuri ce vor trebui luate vor fi legate de o strategie de management, „care să conducă la redresarea financiară a facultății”. Profesoara Mîrza are, între proiectele propuse, inclusiv organizarea unei Universități de Vară.
Celălalt candidat pentru funcția de decan este conf. univ. dr. Alexandru Acsinte, șeful Catedrei de Jocuri Sportive. Acesta este convins că la Facultatea de Educație Fizică și Sport „este nevoie de o schimbare”. Conștient de dificultățile unei asemenea misiuni, Alexandru Acsinte a discutat cu colegii înainte de a-și depune dosarul. Din declarațiile sale, au reieșit din nou problemele legate de atitudinea de echipă a profesorilor de la această facultate. „Cînd ești în teren trebuie să ții cont de toată echipa. Sînt situații cînd avem nevoie de toți. Altfel, nu se poate! Acest lucru e foarte important. Este nevoie de comunicare pe toate planurile și transparență decizională, iar informația trebuie să circule”, ne-a declarat conf. univ. dr. Alexandru Acsinte. în opinia sa, primele măsuri pe care le-ar lua în calitate de decan sînt legate de schimbările de mentalitate în rîndul profesorilor. „Trebuie o deschidere națională și internațională. în primul rînd pentru cadrele didactice. Cel puțin șefii de discipline trebuie să iasă afară, să vadă ce se întîmplă în Europa, pentru că la ora actuală sîntem doar o insuliță de oameni care putem discuta despre acest subiect. Iar cei care se întorc de acolo trebuie să schimbe ceva aici”, a precizat profesorul Acsinte. Acesta a afirmat că nu va fi important care din cei doi va ieși decan. „Nu se pune problema cine este. Dar cel ales va trebuie să umble la echipă”, a conchis el. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.