Doar patru zile mai au la dispoziție pentru a-și trimite desenele copiii care intenționează să se înscrie în concursul „Școala mea”. Organizat de Ministerul Educației și Cercetării (MEdC), în parteneriat cu SIVECO România și Societatea Română de Radiodifuziune, prin Radio România Actualități, concursul se adresează elevilor din clasele I-VIII care învață într-o școală din mediul rural. Fiecare copil care vrea să se înscrie în concurs trebuie să prezinte o lucrare în care să exprime artistic ce reprezintă școala pentru el. Concursul va fi organizat în două secțiuni: „Desen” – la care pot participa copiii din ciclul primar, și „Eseuri” – unde se pot înscrie elevii din clasele V-VIII. Festivitatea de premiere va avea loc pe 1 Iunie, la sediul MEdC, iar pentru cîștigători va fi organizată o excursie în București. Lucrările vor putea fi trimise pînă pe 5 mai, la sediul Unității Județene de Implementare a Proiectului pentru Învățămîntul Rural, care se află în Bacău, la parterul Palatului Copiilor. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.