Concursul Național Interdisciplinar „Vrănceanu – Procopiu” Bacău, ediția a XXIV-a, 2025

Andra Juverdeanu

Concursul Național Interdisciplinar „Vrănceanu-Procopiu”, inclus în Calendarul concursurilor naționale școlare, fără finanțare din partea Ministerului Educației și Cercetării, a ajuns la a XXIV-a ediție. Inițiat de Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău, devenind deja o competiție de tradiție, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Bacău și Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău, evenimentul de elită reunește în acest an 80 de liceeni din mai multe zone ale țării.

Colegiul Național Ferdinand I

Comisia Centrală a concursului este formată din prof. Elisabeta Ana Naghi, inspector în Ministerul Educației și Cercetării – președinte onorific, prof. Ana-Maria Egarmin, inspector școlar general – președinte, prof. Vlad Ida, inspector școlar general adjunct – președinte executiv, și prof. Maria-Monica Irimia, inspector de matematică și prof. Stratone Laura-Carmen, inspector de fizică la Inspectoratul Școlar Județean Bacău, în calitate de vicepreședinți.
Președintele Comisiei de organizare este prof. dr. Misăilă Lavinia, inspector școlar general adjunct, și vicepreședinte, prof. Măgirescu Cristina Elena, profesor metodist de matematică.

În cadrul concursului se organizează o singură probă scrisă, ce se va desfășura sâmbătă, 6 decembrie, probă care conține 2 probleme de matematică și 2 probleme de fizică, din programa de liceu aferentă clasei candidatului, dar va cuprinde și materia anilor școlari anteriori. Nivelul acestora este unul de performanță, iar timpul alocat rezolvării subiectelor va fi de patru ore. Pot fi folosite cunoștințe suplimentare față de programa școlară, iar redactarea unei soluții și utilizarea unor teoreme din programa de concurs, fără a prezenta demonstrațiile acestora, va conduce la acordarea punctajului maxim prevăzut în baremele de corectare.

Distincțiile oferite la fiecare an de studiu/clasă sunt, de regulă: un premiu I, un premiu al II-lea, un premiu al III-lea și mențiuni, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute. Numărul de mențiuni ce se pot acorda la fiecare an de studiu/clasă reprezintă maximum 15% din numărul participanților la anul de studiu/clasa respectivă, rotunjit la numărul întreg imediat superior, în cazul unui număr fracționar, cu respectarea ierarhiei valorice. Fac excepție situațiile în care doi sau mai mulți participanți obțin același punctaj, fără posibilitatea de departajare, caz în care comisia poate decide acordarea aceleiași distincții pentru punctaje egale.

Festivitatea de deschidere va avea loc vineri, 5 decembrie, în Amfiteatrul „Solomon Marcus” al Colegiului Național „Ferdinand I”, începând cu ora 18.00, iar festivitatea de premiere, sâmbătă, 6 decembrie, de la ora 18.00, în aceeași locație.

Întregul eveniment este sprijinit de Instituția Prefectului-Județul Bacău, Consiliul Județean Bacău și Primăria Municipiului Bacău, partener fiind Alumni Ferdinand.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.