Agenții economici din domeniul alimentar vor avea obligația să respecte reguli mult mai stricte de igienă, în fiecare etapă de producere, procesare și distribuție de alimente, ulterior producției primare și operațiunilor asociate acesteia. Noile condiții, stipulate într-un act normativ aprobat săptămîna trecută de către Guvern, reprezintă transpunerea legislației Uniunii Europene din domeniul sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor în legislația națională. în vederea alinierii din acest punct de vedere la Uniunea Europeană, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău a început deja evaluarea unităților de producție cu ajutorul standardelor de igienă și al normelor elaborate în baza regulilor UE. „Pentru sectorul de fabricație a produselor de origine animală acțiunea a fost deja demarată. S-a făcut o evaluare și o clasificare a lor în patru categorii. Cele care nu îndeplinesc condițiile, au termen de conformare pînă la momentul și imediat după aderarea la UE”, ne-a declarat doctorița Daniela Lupașcu, director adjunct la SDVSA Bacău. în județul Bacău, dintre unitățile care prelucrează carnea de porc și de vită, două sînt de categoria A (cea mai bună, care exportă produse) și 10 de categoria B. Dintre cele care au ca materie primă carnea albă, de pasăre și pește, două sînt în categoria A, una în B și alta în D. La cele care procesează laptele, din 10 unități, 3 sînt la A, 6 la B și una la D. „Majoritatea sînt de capacitate mare sau medie de producție. Cele trei încadrate în D au un program de transformare și modernizare prin care vor trebui să urce într-o categorie superioară. Unitățile mici, vreo 10 la număr, au ajuns la concluzia că nu fac față cerințelor și nici nu au bani să se modernizeze. în consecință, proprietarii lor au decis să le închidă”, a mai spus doctorița Lupașcu. în sectorul de producție nonanimală acțiunea de evaluare va demara în trimestrul IV al acestui an. Evaluarea va fi raportată pe format electronic și semnată de cel care a realizat-o, astfel că Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) va ști exact cine a făcut-o. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.