Misterul cauzei care a provocat apariția apei murdare în mai multe zone din municipiul Bacău nu a fost dezlegat nici ieri de către conducerea Regiei Autonome de Gospodărire Comunală (RAGC). „O explicație obiectivă a fenomenului nu avem, pentru că nu a fost nici o avarie pe rețeaua de distribuție și nici nu am oprit furnizarea apei în această săptămînă. Așa stînd lucrurile, numai o persoană rău intenționată putea să provoace o astfel de situație. Noi bănuim că dintre salariații noștri cineva a intervenit la o vană de pe rețea. De mai multă vreme, între conducerea regiei și sindicatul de aici sînt relații mai încordate”, declară Mihai Airinei, directorul tehnic al RAGC. Ieri, apa murdară apăruse și la robinetele din apartamentele situate pe strada Ștefan cel Mare, fenomenul cuprinzînd aproape toată partea de nord a municipiului Bacău și cea dinspre Insula de agrement, cu tendință de extindere și în alte zone. Pentru a rezolva problema RAGC a continuat și ieri să spele conductele. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.