O conductă avariată în satul Valea Budului, comuna Mărgineni, a generat marți după-amiază îngrijorări în spațiul public, după ce au apărut informații potrivit cărora incidentul ar putea afecta alimentarea cu apă a municipiului Bacău. Autoritățile spun însă că situația nu are legătură cu rețeaua orașului.
Prefectul județului, Andreea Negru, a transmis că, în urma verificărilor efectuate la fața locului, s-a constatat că respectiva conductă nu face parte din sistemul de alimentare cu apă al municipiului.
„Conducta identificată în zonă nu face parte din sistemul de alimentare cu apă al municipiului Bacău, ci captează izvoarele din zonă. În același timp, în perimetrul respectiv se desfășoară lucrări realizate de o firmă privată”, a precizat prefectul.
La fața locului au intervenit echipaje cu autospecială și motopompe pentru gestionarea situației și remedierea avariei.
Reprezentanții autorităților au subliniat că incidentul nu va afecta alimentarea cu apă a municipiului Bacău.

Prefecta cea Sfânta a Bacăului. Vai, as fi nebun sa o cred. E plina de neîncredere.