CONEXIUNI Lagărul nostru virtual

Ștefan RADU

Încep să cred că îmbătrînesc. Mă sîcîie gălăgia inutilă din jur, am din ce în ce mai puțină răbdare cu cei care promit că va fi bine și la vară soare, iar declarațiile belicoase a unora sau altora mi se par penibile. Am impresia că trăiesc în vremuri de război civil atunci cînd îl aud pe premier propunînd un armistițiu de sărbători. Armistițiu cu cine? Cu poporul în slujba căruia se află? Apoi îl văd pe ciudatul domn Ciorbea care anunță o nouă campanie anticomunistă (la 14 ani după răsturnarea sistemului!)… Un grup de tineri intelectuali, glumeți cînd nu sînt extrem de pătimași, au pornit la vînătoare de securiști cu speranța că vor găsi leacul absolut pentru toate racilele din societatea românească. Îi uită – însă – pe șefii acestora, activiștii de partid, cei care ordonau represiunea. Politrucii aceia sînt singurii care au rămas extrem de activi, unii și-au schimbat culoarea politică, însă obsesia puterii le-a rămas intactă. Am urmărit atent cîteva emisiuni televizate în care moderatori tineri, aproape imberbi, au invitat foști înalți funcționari ceaușiști pentru a-i ruga să-și depene amintirile revoluționare. L-am ascultat pe domnul (fost tovarăș) Burtică plîngîndu-se că are acum pensia mică (ceva peste patru milioane), însă asta nu-l împiedică să rămînă convins încă de avantajele socialismului, „acea societate superioară care va înlocui capitalismul atunci cînd condițiile istorice vor permite acest lucru”. Era o lecție de învățămînt politic pe care moderatorul o asculta fascinat, fără să-i trezească vreo amintire de pe vremea cînd încă era în scutece. Brusc, am avut sentimentul că s-a făcut frig în apartament și că – dintr-o clipă într-alta – se va întrerupe furnizarea energiei electrice… Degeaba am schimbat canalul: la emisiunea poetului Păunescu se lansau în sentințele istorice ale unui fost ministru de externe, mult mai prezent acum la televizor decît pe vremea cînd șeful lui – Ceaușescu – ocupa întreg programul de două ore de care se bucura proletariatul din România.

A înghețat, oare, țara asta într-un proiect incomplet? Un analist politic remarca, după recentele alegeri de la Moscova, că tineretul rus are o imagine edulcorată despre ceea ce a însemnat Uniunea Sovietică. Ei cred că națiunea lor a pierdut statutul de mare putere pe care încă l-ar mai merita, că părinții lor au trăit într-un stat al egalității între indivizi și că îngrozitorul gulag a fost pedeapsa pentru cîțiva indivizi care nu s-au adaptat acestor reguli umanitare. Terifiantă imagine! Eșecul reformelor, tergiversarea măsurilor menite să repună în matcă valorile morale, politice, sociale și culturale, politicianismul ieftin, generator de frustrări colective și individuale, iată doar cîteva din posibilele explicații pentru confuziile din mințile tinerilor de astăzi. Tudor Octavian spunea, recent, că „un tablou de Rembrant plasat între zece mizerii arată ca o mizerie; o mizerie plasată între zece tablouri de Rembrant arată ca o mizerie și mai mare”. Așa explica el de ce mințile de valoare ale acestei țări se țin departe de viața socială, de politică. În același timp, el recunoștea astfel că în perioada de dinainte de 1989 valorile culturale – cel puțin – își aveau locul lor distinct. Mizeriile arătau și mai mizerabil atunci cînd erau aduse, artificial, în prim-plan. Iată un exemplu la îndemînă: în urmă cu vreo săptămînă, la televiziune a fost difuzat un film despre care s-au scris zeci de cronici. Este vorba de „Furia”. Am făcut eforturi pentru a-l viziona pînă la capăt. Mi s-a părut un banc prost, dintre acelea care se spun la cumetrii, după o anumită oră din noapte. Elementele care se doreau a fi metaforice le puteam înțelege doar noi. Oricine ar fi făcut un exercițiu de a se pune în pielea unui suedez, portughez sau englez ar fi descoperit că filmul nu transmitea nici o idee general valabilă. Nici o cheie de decripatare nu este la îndemîna unui străin pentru a înțelege ce se petrece cu personajele acestea rătăcite prin estul continentului. Aceleași impedimente se înregistrează și atunci cînd sîntem analizați politic sau economic. Pentru vestici, lipsa noastră de respect față de proprietatea vecinului, tendința de a falsifica realitatea, de a păcăli partenerul, de a improviza numai ca să nu respectăm regulile, obsesiile socialiste multilateral desfigurante nu au conotații lizibile în conștiința occidentalului. Mesajele pe care le transmitem noi sînt encripatate după criterii cunoscute doar în lagărul nostru virtual. Oscilăm între genialitate și cruntă idioțenie, frustrați de propriile noastre neputințe, incapabili să schimbăm o istorie în care am rămas perpetui prizonieri.