CONEXIUNI Nesimțire în halat

Ștefan RADU

Nici nu a început bine anul că situația din sistemul sanitar a declanșat noi scandaluri. Datorii devenite istorice, afaceri de miliarde anchetate cu mare băgare de seamă pentru a nu deranja mahării politici, bolnavi care îngheață, înfometați, prin saloane jalnice, medici și asistente care nu și-au revenit după chermeza de Sfîntul Vasile și – colac peste pupăza din Palatul Victoria – a intrat în vigoare și noul cod fiscal care i-a zăpăcit pe farmaciști.

Întîmplarea (nefericită) a făcut ca zilele trecute să-l însoțesc pe un prieten care a trebuit să-și interneze de urgență soția la Maternitatea din Bacău. Nici n-am intrat bine în clădire, că o asistentă furioasă a început să țipe la bolnavă și să pună la punct pe toată lumea. Nimeni nu a înțeles motivul reproșurilor, cu atît mai puțin femeia care abia mai stătea pe picioare, fiind în pragul avortului. Pe moment, am crezut că doar asistenta este nesimțită. Aproape că am răsuflat ușurați cînd a apărut doctorița de gardă (cu un nume ciudat, greu de reținut). Bucuria ne-a fost de foarte scurtă durată. Mai abitir decît subalterna ei, doamna intelectuală s-a repezit la gravidă, chestionînd-o: „De ce ați venit aici?” Femeia, cu un efort considerabil, a încercat să-i spună cum s-a simțit în ultimele 48 de ore. Doctorița a ripostat: „Nu te-am întrebat ce-ai pățit! Spune-mi cine te-a trimis aici? Nu am timp de povești!” Am amuțit cu toții. După alte cîteva apostrofări în public, i-a făcut semn asistentei să o preia pe bolnavă și să scape de ea. Aceasta, demnă de șefa ei, a chemat-o la repezeală pe gravidă și a abandonat-o într-un salon înghețat, fără alte explicații. Femeia, terorizată de o asemenea primire, a așteptat cuminte, însă nimeni nu s-a gîndit să o consulte. A trebuit să vină de-acasă medicul ginecolog care o avea sub observație pentru ca să intervină cineva. Ce a urmat (nimic bun) nu mai contează. Rămîne atitudinea de Moș Teacă a unora dintre angajații Maternității. Culmea este că în aceeași instituție lucrează tineri specialiști – medici și asistente – pe care îi cunosc și îi respect pentru profesionalismul lor și atitudinea plină de bunăvoință față de bolnave. Este anormal ca două-trei nesimțite în halate albe să schimbe imaginea cu greu construită a unei întregi instituții.

Scriam altădată despre posibilitatea de a fi privatizate spitalele. Întîmplări precum cea povestită mai înainte mă fac să doresc și mai mult o asemenea perspectivă. Nu cred că un administrator particular ar ține printre angajații lui asemenea specimene. Am auzit, printre bolnave, vorbindu-se despre faptul că se dă bacșiș la asistente și numai pentru a primi o ceașcă de ceai fierbinte. Despre lenjerie nouă și apretată (pentru toată lumea!), despre medicamente cu adevărat eficiente, despre căldură nici nu poate fi vorba. Mereu auzim că nu sînt bani, că bugetul s-a terminat! Numai că bunăvoința și politețea nu costă bani. Trebuie doar ca personalul din spitale să-și înțeleagă menirea, aceea de a fi în slujba celor aflați în suferință, indiferent de statutul social al bolnavului. Și dacă nu se întîmplă așa, atunci de vină nu este doar insul în cauză, ci și întreg sistemul administrativ de stat care a lăsat angajații din domeniul sanitar la mila ciubucului zilnic. Salariile nu sînt pe măsura responsabilității sociale a muncii desfășurate de medici, iar în mintea multor șefi de prin Ministerul Sănătății încă mai persistă ideea că „ăștia mai cîștigă ceva-ceva și pe lîngă salariu”… Adică nu leafa ar conta, ci bacșișul consistent. Așa se face că sînt medici care „taxează” bolnavii doar pentru că acceptă să-i interneze, pun tarife pentru orice manoperă medicală de parcă ar fi pe moșia lor, închid ochii cînd asistentele și infirmierele storc bolnavii de bani la orice injecție sau schimbare de pansamente, că doar „fiecare trebuie să trăiască”…

Nu cred că există locuri mai demoralizatoare decît spitalele din România: intri cu o boală ușoară și ieși traumatizat pentru întreaga viață ce ți-a mai rămas! Mai mereu vei avea ghinionul să dai peste indivizi îmbrăcați în halate care se comportă ca și cum ar fi fost condamnați la batalionul disciplinar, obligați să facă o asemenea profesie, și – de aceea – se răzbună pe răcanii bolnavi. Nu le doresc decît să ajungă și ei pe cealaltă parte a baricadei!