CONEXIUNI Patriotism refuzat la export

Ștefan RADU

În urmă cu vreo două decenii, visul oricărui român era să obțină „pe sub mână” un produs românesc fabricat pentru export. Aveai nevoie de pile importante și bacșișuri consistente pentru a intra în posesia unui sacou croit la Bacău pentru piața italiană sau a unei perechi de cizme fabricate pentru Occident. Erau produse care arătau „altfel”, mai arătoase și mai rezistente. Ceea ce n-am înțeles vreodată era motivul pentru care același muncitor român lucra într-un fel pentru piața internă și cu totul altfel pentru export! Nu primea nimic în plus la salariu… Toți știam că doar rebuturile ajungeau pe rafturile magazinelor autohtone, însă consideram că altcum nu se poate…

După douăzeci de ani, imaginea despre produsele românești nu s-a schimbat. Cumpărătorul autohton este convins că mărcile de aspiratoare, aparate de radio, aeroterme, papuci de casă sau păpuși zbanghii sînt din categoria celor „refuzate la export”, cu erori esențiale și gata să se defecteze cînd ți-e lumea mai dragă. Mirajul mărcilor occidentale este mai acut ca oricînd. Nimeni nu insistă să afle unde au fost, de fapt, fabricate produsele cu ștaif ce au umplut rafturile supermarketurilor. Este de-ajuns ca pe ambalaj să scrie ceva într-o limbă străină și prețul nu mai contează! Fabricate în China, în Turcia, în Coreea sau în Egipt, veiozele, casetofoanele și mașinile de spălat sînt, dintr-odată, mai bune, mai rezistente, mai credibile. Chiar și frumoasele autoturisme care circulă pe șoselele din România sînt „produse de export” manufacturate prin cine știe ce țară în curs de dezvoltare. Marile concernuri au recunoscut că fabrică „la standarde pentru Europa de Est”, adică aparate și instalații cu caracteristici inferioare pentru a obține prețuri scăzute, acceptabile de către consumatorul sărac din fostul lagăr socialist. Aici, în Balcani, nu dă nimeni în judecată producătorul pentru că motorul autoturismului dă rateuri, că toba ruginește în șase luni sau că becurile se ard mult prea repede. Importantă este sigla! Plasticurile de prin Asia surclasează mărcile românești, iar atitudinea muncitorilor de la noi – care nici ei nu cred în ceea ce produc – falimentează și ultima brumă de încredere în mărfurile autohtone.

Am scris și altă dată despre campaniile de promovare care se fac în Israel, în țările Americii Latine sau în Japonia pentru a-i convinge pe cetățenii acestor țări să cumpere și să folosească produse realizate în industriile lor naționale. Elevilor, la orele de curs, li se explică faptul că a purta haine autohtone înseamnă să contribui la garantarea unor locuri de muncă în industria textilă. Povestind unor prieteni despre aceste modalități de a apăra interesul național, ei mi-au replicat: „Acolo ai de unde alege produse de calitate! Ce fel de patriotism este acela cînd achiziționez o pereche de pantofi care se dezlipesc la prima ploaie?!” Efortul de a reanima economia românească se reduce la acordare unor subvenții ascunse: comenzi guvernamentale pentru camioane care se distrug înainte de a ieși din garanție, plăți compensatorii, taxe protecționiste și alte artificii care nu îmbunătățesc nici aspectul, nici calitatea reperelor cu marca „Fabricat în România”. Muncitorii de la noi au uitat să lucreze „ca pentru export”, ajungînd să creadă și ei că nu sînt în stare să-i concureze pe colegii lor turci, arabi sau coreeni. Iată de ce nu cred în desenele animate care ne explică îngrijorarea Băncii Naționale referitoare la amploarea creditelor de consum contractate de către populație. Nu gradul de îndatorare a românilor este periculos, ci lipsa de concurență din economia noastră. Nu sigla de pe aragazul cumpărat în rate contează, ci aspectul și calitatea lui. Creditul îl obligă pe contractant să muncească, să-și organizeze viața pentru a putea să-și plătească datoriile la timp, ceea ce este foarte bine în România de astăzi. Însă nu cetățenul este de vină că banii împrumutați ajung în conturile unor firme din străinătate. Trebuie tras la răspundere Guvernul care nu este capabil să formuleze o strategie generală pentru orientarea industriei noastre. Nu sînt stabilite, după 14 ani, direcțiile de dezvoltare ale țării. De aceea cumpărăm doar ce ni se oferă, la un raport preț/calitate cît mai avantajos pentru buzunarele noastre. Noi, cumpărătorii, sîntem efectul. Cauza rămâne în curtea administrației acestei țări, acolo unde pînă și patriotismul este refuzat la export.