Ștefan RADU
Prin luna octombrie, aflîndu-mă cu treburi prin București, am hotărît, într-o seară, să merg, cu niște prieteni de familie, la un restaurantul cu specific românesc, undeva la marginea Capitalei, spre Otopeni. La început, nu am dat importanță faptului că în parcare era o puzderie de jandarmi care mișunau aiurea prin boscheți, supravegheați de cîțiva inși civili, dar cu ochii albaștri. Înăuntru, ne-am lămurit imediat: la o masă de vreo 30 de persoane, mai toți asiatici, trona copilul minune al PSD, dl Ponta. Avea o mînă pusă în ghips – era exact în perioada în care Corpul de Control al Guvernului ar fi trebuit să ancheteze cazurile Puwak și Beuran – și frizura proaspăt aranjată. Cu lăutarii lîngă el, punctînd pauzele între melodii cu toasturi udate cu șampanie, dl Ponta întreținea atmosfera de maximă veselie a oaspeților din Extremul Orient. La un moment dat s-a ridicat, și-a salutat comesenii și s-a îndreptat spre ieșire. În urma sa, acordeonistul, violoniștii, un țambalagiu și un gurist l-au însoțit, pas cu pas, pînă s-a urcat în mașină. Mai înainte, însă, la ușă, s-a oprit să mulțumească personalului, a mărturisit că s-a simțit bine și a promis că „data viitoare poate dansăm și pe masă”. Eram la doi metri de el și am auzit foarte bine fraza. Am zîmbit, luînd-o drept o glumă de un gust îndoielnic. Abia astăzi îmi dau seama că omul nu avea pic de umor: era reacția unui ins frustrat, agasat de recentele – pe atunci – articole din presă despre poznele sale la o întrunire internațională a tineretului socialist.
Nu aș fi rememorat întîmplarea din octombrie dacă noaptea trecută, într-o emisiune transmisă în reluare pe un post național de televiziune, nu l-aș fi revăzut pe năstrușnicul domn Ponta agitîndu-se precum un pechinez pornit pe harță cu un doberman. Interlocutorul său, liberalul Adrian Cioroianu, cu greu s-a abținut să nu-l ia de urechi ca pe orice elev obraznic. Temele politice supuse dezbaterii aproape că nici nu au mai contat. Emisiunea s-a transformat într-un șir de invective, fraze agresive emise de mai marele peste tineretul pesedist care a repetat, pînă la exasperarea telespectatorilor, că el este luptătorul fantastic aflat în slujba generației lui. Omul a recunoscut că vrea funcții – primite, cu prisosință, din partea premierului – și cît mai multă putere. De ce? Pentru a promova o nouă generație de politicieni români. Sintagma cu „noua generație” mi-a reamintit că în arena electorală tocmai a fost lansat un personaj pitoresc precum dl Becalli. Numai că prestația dlui Ponta, prin comparație, l-a transformat pe cunoscutul om de fotbal într-un politician elegant: agresivitatea tînărului de la PSD l-ar fi surprins și pe ultimul recidivist grațiat. Dacă așa arată noua generație de oameni politici, atunci prevăd că, în curînd, îi vom regreta pe cei care astăzi populează Parlamentul…
De-a lungul timpului, n-am pus mare bază pe profețiile politice ale dlui Măgureanu. Aș fi trecut cu vederea și remarca sa despre loviturile sub centura la care vom asista în campaniile electorale din 2004. Numai că prestația dlui Ponta pare să-l confirme. Tînărul începe să semene cu un alt cățelandru extrem de gălăgios cîndva – dl Gușă – care a făcut carieră mușcînd în stînga și-n drepta la comanda conducerii PSD. Acesta a eșuat, iată, în tabară adversarilor, la PD, acolo unde se jura că nu va ajunge. La fel, acum, dl Ponta uită că viața e lungă și atitudinea sa de imberb politic va conta în nota de plată de peste un deceniu. Cînd ajungi prea de tînăr în vîrful ierarhiei apare pericolul unor căderi bruște, traumatizante dacă nu ești atent la propriile tale limite. Prefabricat în laboratoarele unor maeștri hîrșiți în disputele cu viața, precum domnii Năstase, Hrebenciuc sau Cozmâncă, tinerelul care se declară prototipul politicianului român al viitorului va decoperi – mai devreme decît își închipuie – că este doar un vector purtător al unui discurs pe care „bătrînii” din PSD știu că nu și-l pot permite dacă nu vor să șifoneze timpanele alegătorilor. La momentul oportun, va fi pus la punct, în public, chiar de „tăticii” lui care, astfel, vor mai marca un punct în ciudatul joc al politicii. Furat de mirajul puterii, dl Ponta s-ar putea să nu observe că din reprezentantul unei generații „de noi politicieni” a ajuns combustibil banal în furnalul electoral al unui partid care nu risipește nici unul dintre mijloacele pe care le are la îndemînă pentru a-și conserva succesele de grup deja obținute. Dacă tot îl chinuie grija față de colegii de leat, atunci ar face bine să nu-i transforme într-o „generație de sacrificiu”, ratată pe coridoarele culiselor unde doar marii jucători ai partidului au acces.
Lasă un răspuns