CONEXIUNI Pînă și hoții ne dezamăgesc!

Ștefan RADU

Nu este zi lăsată de la Dumnezeu în care să nu se petreacă o chestie senzațională în România, această „țară tristă, plină de umor”… Se sinucid miliardarii, baronii pierd alegerile, sforarii demisionează, președintele face muncă de partid și peste toate acestea vin cîțiva găinari stagiari ce s-au trezit să fure vreo trei milioane de dolari! Frecvența unor asemenea evenimente nu lasă răgaz pentru digerarea semnificațiilor. Am ajuns să receptăm informația ca atare și să așteptăm – nesățioși – următoarea „bombă”. Avem o reacție similară cu cea a drogaților care se injectează nu pentru a trăi iluzii relaxante, ci pentru a stăpîni durerile fizice din timpul sevrajului.

Prostia secolului – nicidecum „jaful secolului”, așa cum au titrat cotidianele – pune în discuție capacitatea noastră de a duce, cu seriozitate, un lucru pînă la capăt. Superficialitatea dovedită în organizarea acestui ciudat furt pare a fi cauzată de o trăsătură ancestrală a noastră: refuzăm, cu obstinație, să respectăm regulile, procedurile. În plus, și firma la care era angajat principalul hoț are probleme fundamentale: cum este posibil ca un echipaj în responsabilitatea căruia se află 300 de kilograme de bancnote să oprească la un chioșc pentru a cumpăra biscuiți și apă?! Sau ce fel de tîlhari sînt cei care nu știu ce să facă după ce s-au trezit cu echivalentul a trei milioane de dolari?! Nici hoții nu mai sînt serioși în țara asta! În fiecare toamnă citim prin ziare despre spargerea unor beciuri. Ce credeți că fură românul? Murături, vechituri, unelte, adică tot felul de prostii inutile, de doi bani, jenante pentru profesioniștii ciorditorilor. E drept că – așa cum s-a întîmplat în mai toate profesiile – cei „buni” fură carduri prin Occident, golesc Germania de mașini sau conduc rețele de trafic internațional cu prostituate. Aici au rămas stapîni doar „lorzii” care jefuiesc statul cu acte în regulă. Cineva se întreba cum vor fi condamnați „fraierii secolului” dacă un politician a primit o pedeapsă de cinci ani închisoare după ce a furat peste 400 de milioane de dolari? Care – pe deasupra! – nici nu au mai fost recuperați… Alde Nica și ai lui sînt un fel de îngerași căzuți în păcatul lăcomiei pe lîngă „gulerele albe” care au golit bănci precum Bancorex, Banca Agricolă, Bankcoop și multe altele.

Românul nu este în stare să spună: „Nu mă pricep. La asta nu mă bag!” I s-au infestat neuronii – decenii la rînd – cu legenda că este „inteligent”, „inventiv”, „cu mare putere de adaptare”. La noi, important nu este să știi, ci să te descurci. Toate „se aranjează”. Dacă apar obstacole, „vedem noi cum facem”. Acestea-s principalele reguli ale „managementului original românesc”. Nu există nici o legătură cu Kotler, Juran sau alte celebrități din domeniu. Totul se face „ca pe la noi”, ba chiar ne agasează impunerea unor rutine de import. Boddyguarzii sînt angajați după kilogramele de mușchi, nu după biografia infracțională, mașinile blindate opresc prin boscheți, escrocii cumpără combinate și presa contabilizează fiecare „viol de pe centură”.

Nu este destul că dovedim superficialitate în actul de organizare, dar sîntem și profund reactivi la orice eveniment. „Găsitul soluției pe moment” nu este o calitate. De fapt, așa se dovedește lipsa strategiilor care să asigure proceduri pentru majoritatea situațiilor apărute. Ne lăsăm în voia sorții – mioritici, ce să-i faci! – și nu învățăm mare lucru din eșecuri. Primul sfat pe care mi l-a dat străbunicul meu – atunci cînd a crezut el că pot să înțeleg ce se întîmplă pe lumea asta – a fost simplu: „O prostie dacă faci, du-o pînă la capăt!”… Altfel, există pericolul de a eșua în eterne proiecte, senzaționale în teorie, însă, în practică, doar fîsuri jenante…