Ștefan RADU
Puțini dintre adolescenții de astăzi știu ce personaj notoriu era – pentru generația mea – Minitehnicus. Existau concursuri care îi purtau numele, premii pentru creativitate tehnică, reviste pentru școlari, se organizau dezbateri la orele de dirigenție și – din cînd în cînd – devenea subiect pentru învățămîntul politico-ideologic. Promoții întregi au fost educate în spiritul lui Minitehnicus, acest spiriduș care se pricepea la toate, care era electronist, navo-modelist, mecanic, chimist și cîte și mai cîte… El ne învăța că putem cîrpi orice, că vom schimba lumea copiind scheme electronice și adaptînd proiecte create prin Occidentul putred. Am cunoscut un inginer care demonta orice mecanism despre care habar nu avea și încerca să-l îmbunătățească pe principiul că „orice e făcut de om poate fi copiat”!
Minitehnicus ne era drag pentru că alimenta convingerea noastră că ne pricepem la toate. Astăzi – cînd nu se mai vorbește despre el – ne războim cu urmașii lui. S-a umplut țara de hackeri, crackeri și tot neamul lor, am ajuns specialiști în spart programe de calculator, în furtul din conturi electronice, în copierea de carduri bancare de i-am zăpăcit pe vestici cu inteligența noastră periculoasă. În schimb, ne adaptăm extrem de greu la regulile de folosire a noilor tehnologii. Informatica s-a transformat din modă, în blestem. Ministrul Comunicațiilor a umplut țara de computere – și bine a făcut! – fără să țină seama de felul de-a fi al românului. Pentru noi, noutatea tehnică este interesantă doar dacă o „șmecherim”. Cînd trebuie să o studiem atent și să o folosim corect, ne plictisește sau chiar ne enervează. Mai deunăzi, premierul remarca evoluția cu adevărat românească a procesului de implementare a noilor tehnologii informaționale: a crescut numărul calculatoarelor prin birourile administrațiilor locale și centrale, dar și schemele cu funcționari s-au umflat! Cererea se înregistrează tot într-un registru, i se pune o ștampilă de primire și abia apoi este introdusă, de altcineva, într-o bază de date. Așa că pe lîngă cei care au făcut carieră în instituțiile statului mînuind un amărît de pix au rămas pe posturi, administrează imense arhive atacate de șobolani, iar în paralel a apărut o nouă castă de funcționari care știu secretele calculatorului. Ei – deocamdată! – se distrează cu jocuri electronice și profită de conexiunea guvernamentală la Internet… Verificați numărul celor care plătesc impozitele de la bancomat sau de la computerul de la domiciliu și veți descoperi cît de inutilă pare întreaga investiție în aparatura de ultimă oră…
Ne pricepem și la navete spațiale dacă am fi puși în situația de cîrpi ceva la ele, însă ne lasă reci societatea informațională. Cîștigăm premii la olimpiadele de profil, avem bursieri la marile universități din străinătate, dar ne îngropăm într-un sistem birocratic bazat pe tone de adeverințe, declarații, rapoarte și adrese scrise cu pixul. E mai sigur așa! După ce am spart orice software celebru, am zăpăcit rețele oficiale de date și am demonstrat că „tot ce e făcut de mînă de om poate fi modificat sau furat”, este normal să nu avem încredere în aceste tehnologii. Asta nu înseamnă că nu sîntem creativi. Ba dimpotrivă! Mai în fiecare zi, pe stradă la mine, sînt doi-trei vecini care demontează, fără emoții, orice motor de mașină, îl ung, îl reglează după urechea lor fină și sînt mîndri că au descoperit secrete ale mecanismelor pe care nici fabricanții nu le cunosc. Alții, prin bloc, își modifică instalațiile electrice, mută pereții, monteză centrale termice ajutați de rude, la o bere, sudează, văruiesc și în week-end fac pe agricultorii de mare eficiență! Asemenea oameni sînt demni de moștenirea lui Minitehnicus: se pricep la toate fără să fi urmat vreun curs de calificare. Ei știu, și-atît!
Lasă un răspuns