Confecționerii de haine au pierdut contactul cu realitatea

Vînzătoarea mă privește cu milă și optimismul cu care pornisem la drum să mă înoiesc s-a topit aproape instantaneu. „Nu avem nici o bluză pentru dumneavostră”, îmi spune femeia, de parcă aș fi purtat mărimea 56 sau cine știe ce mărime din categoria extralarg. întreb ce altceva, ce alt fel de haine ar avea pentru mărimea 48. Nu mai contează că eu port 46, cer un număr mai mare, tocmai pentru că, de fapt, știu că deși scrie 48 pe etichetă, în realitate este mărimea 46, dar producătorii recurg la acest truc ca să atragă clientela. Mă uit către un compleu de in, ușor și comod, pentru vară, culoare plăcută, pastelată, și-i cer femeii să-mi dea cea mai mare mărime pe care o are. Amabilă, vînzătoarea scoate victorioasă din raft mărimea 44. Nici nu-i nevoie s-o probez. Este vizibil că nu mă încape. Atunci dă fuga către colțul cu haine cu mărimi mari. Tot ce este pus pe umerașe de la mărimea 48 în sus este din stocurile de anii trecuți. Rochii, compleuri, bluze sau pantaloni poartă patina ponositului și ternului. Mă uit uimită către puținele articole de îmbrăcăminte din categoria largi și realizez că sînt cele mai urîte haine pe care le-am văzut în viața mea. Culorile sînt aproape fără excepție închise, de parcă viața unei femei s-ar sfîrși de la o anumită greutate în sus și trebuie să poarte doar haine de doliu. Opresc vînzătoarea care se apucase să răscolească printre umerașe, iar femeia îmi spune resemnată că nu sînt prima clientă care îi calcă pragul și care nu-și găsește nimic de îmbrăcat. „Nu știu ce au fabricanții ăștia?! Le cerem haine mărimi mari pentru că din zona asta vin și clienții cu bani, adică din zona oamenilor maturi, care au salarii. Parcă sînt bătuți în cap, degeaba le spun asta lună de lună. Dacă ar confecționa haine mai mari, ar consuma pentru același preț mai mult material, și nu le convine. Așa că-mi încarc rafturile de fiecare dată cu haine pentru păpuși, sau pentru fete abia sărite din copilărie”, spune vînzătoarea.

Mărimile mari sînt căutate mai ceva ca Sfintele Moaște

Plec resemnată către un alt magazin. E cu pretenții și sper ca aici să găsesc ceva care să-mi placă. âmi pun speranțe degeaba. De cum mă vede, vînzătoarea mă recunoaște, doar nu-i calc prima dată pragul, și-mi spune că nu a primit nimic mărimea mea. „S-ar putea să primesc ceva la sfîrșitul săptămînii, dar vor fi doar trei compleuri, așa că dacă vreți, într-adevăr, să vă cumpărați ceva, e bine să treceți pe aici sîmbătă dimineața la prima oră, că mai sînt deja vreo zece cliente care pîndesc ocazia”, îmi spune vînzătoarea.
Mă bucur că în centru sînt multe magazine de „țoale”. Intru alături, unde știu că vînd haine din producția proprie. Compleurile de toate culorile, bine croite, abundența de modele aproape că îmi creează convingerea că aici voi găsi, în sfîrșit, ceva pe plac. Adică să fie și mărimea mea, dar să fie și un material și o culoare plăcute. Invariabil însă, povestea se repetă. în mijlocul încăperii, o doamnă corpolentă care poartă binișor mărimea 52, aproape că s-a luat la ceartă cu vînzătoarele. „Ar trebui să vă fie rușine! Dacă aveți fabrica voastră, de ce nu faceți și haine pentru oameni ca mine? Credeți că toată lumea arată ca un fus? Ar trebui să vă reclam undeva că faceți discriminare. M-am săturat să caut ceva pentru mine de mai bine de două săptămîni. Și, cînd găsesc mărimea mea, constat că nu-mi vine pentru că, de fapt, hainele sînt mai mici”, spunea femeia scoasă din răbdări.
Le las pe vînzătoare să o potolească pe femeia furioasă și mă îndrept către rafturile cu mărimea mea. N-am nici o șansă. Toate culorile sînt închise, cel mult maron, culoare pe care nu am putut s-o port niciodată, și modele vechi, nici măcar clasice. Plec tiptil din magazin, de parcă aș fi comis vreun păcat, în timp ce-o aud pe una dintre vînzătoare cum o asigură pe doamna corpolentă că săptămîna viitoare va primi și mărimi mari.
Fenomenul însă nu este singular. La aproape orice magazin te-ai duce în momentul în care ceri mărimi mari, vînzătoarele ridică neputincioase din umeri. Nu primesc, nu se fabrică, nu au unde să comande, deoarece furnizorii lor se limitează la cel mult mărimea 46. Mă întreb frustrată cînd se va reglementa ceva și în acest domeniu, conștientă că nu sînt singura care se confruntă cu această problemă. Tot eu îmi spun că vor mai trece cel puțin alți 50 de ani pînă cînd se vor impune reguli de etică producătorilor de haine și că pînă atunci va domni legea junglei. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!