Locurile de muncă vacante aflate în baza de date a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău la data de 20 ianuarie 2004 sînt următoarele: 160 confecționeri îmbrăcăminte, 13 cusători încălțăminte, patru șefi grupă, patru CTC-iști, un tehnolog în confecții, 28 tîmplari, șapte electricieni, un tractorist, cinci asistenți medicali, zece tălpuitori, un vulcanizator, cinci vînzători, un inginer proiectant, un inginer constructor, un CTC-ist tîmplărie, un traducător limba engleză, 20 asistenți personali, 50 muncitori necalificați, doi instalatori și doi sudori autogen. Persoanele cu handicap au la dispoziție următoarea ofertă de locuri de muncă: șapte ingineri constructori, nouă confecționeri îmbrăcăminte și un inspector personal. Relații despre condițiile impuse de angajatori puteți afla la sediu AJOFM Bacău din Bulevardul Ioniță Sandu Sturdza, nr. 63 A. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns