Academicieni si profesori universitari din România, Italia, Franta, Turcia si Statele Unite ale Americii participa timp de trei zile, in perioada 8 – 10 septembrie, la dezbaterile editiei a doua a Conferintei Internationale de Matematica – Informatica „Gheorghe Vranceanu”, organizata de Facultatea de Stiinte a Universitatii Bacau. Seria lucrarilor in plen a fost deschisa ieri de academicianul român, nascut in Bacau, Solomon Marcus, care a tinut o prelegere cu titlul „Corectitudine si semnificatie: conflict sau cooperare?”. Printre participantii de onoare la conferinta se numara si academicienii Ioan Tomescu, Constantin Corduneanu, profesor al Universitatii din Texas al Arlington (SUA), cit si profesori de la universitati din Iasi, Brasov, Baia Mare, Tg. Mures, Cluj Napoca. Dupa ce, la o conferinta de rang international, Valentin Nedeff, rectorul Universitatii Bacau, a tinut un discurs bun venit in limba româna, academicianul Solomon Marcus, respectind nivelul si invitatii straini ai evenimentului, s-a adresat in limba engleza. „Sint acasa, foarte aproape de locul in care m-am nascut, de scoala in care am invatat. Am sentimente speciale legate de acest loc, unde, de curind am aflat, dintr-un ziar local, ca trebuie sa concurez nu doar cu matematicieni, asa cum credeam, ci si cu Loredana Groza”, a declarat academicianul Solomon Marcus, propus de Consiliul Judetean Bacau, alaturi de cintareata nascuta la Onesti, pentru competitia „13 legende”. Dupa doua zile de dezbateri si comunicari stiintifice pe sectiuni, joi, 10 septembrie, participantii la conferinta vor face o excursie la Castelul Sturdza de la Miclauseni (Iasi). Din comitetul stiintific al conferintei fac parte universitari din România, Italia, Statele Unite, Canada, Belgia, Spania, Israel, India, Republica Moldova si Franta. Sponsori sint Consiliul Judetean Bacau, BRD – Groupe Societe Generale, Directia Silvica Bacau, Aerostar S.A.Bacau, Dedeman SRL Bacau.
Lasă un răspuns