~2 min lectură 1 comentariu

Conferință Națională de Balneologie la Slănic Moldova

Redacția Ziarul de Bacău

act.balneo

– ediția a XI-a a acestei manifestări va avea loc în perioada 29 mai – 1 iunie

Stațiunea Slănic Moldova va fi, în perioada 29 mai – 1 iunie, gazda celei de XI-a Conferințe Naționale de Balneologie, eveniment organizat de Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie și de Asociația Română de Balneologie. Acțiunea are loc la scurt timp după ce tot la Slănic Moldova a avut loc a VIII-a ediție a Forumului și Bursei de Turism Balnear, sub tutela Organizației Patronale a Turismului Balnear din România, în parteneriat cu Asociația Națională a Agențiilor de Turism. Tema conferinței este „Paradigmele dezvoltării turismului balnear”.
Editia a XI-a a conferinței este organizată și cu sprijinul Primăriei orașului Slănic Moldova, sub egida Societății Internaționale de Hidrologie Medicală și Climatologie, a Federației Mondiale de Hidroterapie și Climatoterapie, a Federației Mondiale de Hidroterapie și Climatoterapie, a Comisiei Permanente de Speleoterapie a Uniunii Internaționale de Speleoterapie și a Ministerului Economiei și Ministerului Sănătății.

Conferința va reprezenta o ocazie specială pentru dezbaterea problemelor de interes în asistență medicală și cercetarea științifică a potențialului balnear al țãrii noastre, fiind subliniate perspectivele de dezvoltare ale acestui domeniu. Vor fi aduse argumente necesare pentru buna promovare a utilizarii factorilor naturali terapeutici.
Invitați speciali sunt prof. dr. M. Zeki Karagulle, președintele Societății Internaționale de Hidrologie Medicală și Climatologie, și prof. dr. Umberto Solimene, secretar general al Federației Mondiale de Hidroterapie și Climatoterapie. (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. c
    cungi
    28 aprilie 2013, 01:33
    0

    Vesnicile discutii (simpozioane, conferinte, intruniri) despre ceea ce trebuie sa facem pe viitor, cum sa facem oare sa ne fie mai bine, – dar pana atunci, sa mai mancam si sa mai bem ceva, caci tare e frumos prin statiuni !!!!!
    Si asta in timp ce prin tarile vecine (ca sa nu mai vorbim de tarile ceva mai dezvoltate), se pun in practica o serie de proiecte, se dezvolta infrastructura etc (fara prea mult bla, bla, bla si iarasi bla, bla, bla).
    La noi vax turism, vax balneologie (vedeti ce baza de tratament mai exista prin Slanic, ce se intampla cu izvoarele, ce ofera statiunea pentru distractia turistilor la ora actuala cand deja intram in sezonul estival etc)
    Brrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr !!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Labareala!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.